Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preot, ucis in timpul slujbei

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 9 martie 2009 ·

Pastorul unei biserici baptiste din Maryville, Illinois, a fost impuscat mortal in timpul unei slujbe, ieri, in fata enoriasilor ingroziti care l-au imobilizat pe agresor, a anuntat politia, citata de CNN. Fred Winters, pastorul bisericii baptiste din Maryville, a fost impuscat mortal, iar atacatorul si doi enoriasi au suferit rani provocate de un cutit, in cursul atacului, a declarat purtatorul de ucvant al politiei statului american Illinois, Ralph Timmins. Agresorul a urcat in amvon in timpul slujbei si a deschis focul, cand a fost intampinat de Winters, a precizat Timmins. Un reprezentant al politiei din Maryville a afirmat ca pastorul a fost impuscat de trei ori. Suspectul a scos apoi un cutit si s-a ranit, a mai spus Timmins. Doi enoriasi care incercau sa il imobilizeze au fost de asemenea raniti cu cutitul. Purtatoarea de cuvant a St. Louis University Hospital, Laura Keller, a declarat ca trei barbati, inclusiv suspectul, au fost adusi la spital. Unul era mort cand a fost adus, al doilea era intr-o sala de operatie, iar cel de-al treilea este suspectul, a precizat ea. Starea suspectului nu este deocamdata cunoscuta.

Pastorul unei biserici baptiste din Maryville, Illinois, a fost impuscat mortal in timpul unei slujbe, ieri, in fata enoriasilor ingroziti care l-au imobilizat pe agresor, a anuntat politia, citata de CNN. Fred Winters, pastorul bisericii baptiste din Maryville, a fost impuscat mortal, iar atacatorul si doi enoriasi au suferit rani provocate de un cutit, in cursul atacului, a declarat purtatorul de ucvant al politiei statului american Illinois, Ralph Timmins. Agresorul a urcat in amvon in timpul slujbei si a deschis focul, cand a fost intampinat de Winters, a precizat Timmins. Un reprezentant al politiei din Maryville a afirmat ca pastorul a fost impuscat de trei ori. Suspectul a scos apoi un cutit si s-a ranit, a mai spus Timmins

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 6 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 6 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 57 minute
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 57 minute
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 13 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 4 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Un copil de 14 ani a sărit în apă ca să își SALVEZE cel mai bun prieten de la încec, deși avea mâna în ghips. Care a fost deznodământul gestului său

Gandul acum 9 ore
Trei prieteni din Sibiu au ieșit să se joace cu un vaporaș cu motor, în acest wekeend, pe malul unui lac din Sibiu. La un moment dat, însă, au pierdut controlul jucăriei, iar unul dintre ei s-a dus să o recupereze și a fost la un pas să se înece. Un

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

18°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°