Marian Someşan a cucerit o lume întreagă cu vocea sa, fie că a fost vorba de Seul, Bremen, Craiova sau alte oraşe.
Povestea tenorului de astăzi s-a înfiripat cu ani în urmă. Avea doar trei ani când dădea primele recitaluri. „Când erau petreceri, nunţi, părinţii mă puneau pe masă şi spuneau: «Cântă». Eram un fel de tonomat. Cântam muzică populară. Apoi, la cinci ani, am avut ocazia să cunosc un Tiberiu Ceia, să cunosc un Drăgan Muntean, să cunosc mari solişti de muzică populară, dat fiind faptul că unchiul meu a fost unul dintre ei. El a fost cel care mi-a insuflat dorinţa de a cânta. Pe la cinci ani, m-am dus la o repetiţie de-a lui şi la o săptămână am intrat în spectacol cu mari solişti de muzică populară“, îşi aminteşte Marian Someşan. A urmat cursurile Şcolii de Muzică „George Enescu“. După care, „pe când aveam 14 ani, era moda militarului. Toată lumea dorea să devină subofiţer. Eu am reuşit pentru că am urmat cursurile Şcolii Militare de Muzică. Mai departe a fost corul Doina al armatei. La vremea respectivă nu cred că a existat un cor în care să nu fi cântat. Cu asta trebuie să mă mândresc, că aşa a fost: când se alcătuia o formaţie, se începea cu Marian Someşan“.
O seară magică
Anii au trecut şi într-o frumoasă seară de decembrie drumul pe calea muzicii avea să-i fie netezit. „Ideea de a merge pe cărarea aceasta a solisticii a început în 2000. Sigur că am avut un îndrumător, care îmi este foarte drag şi pe care îl consider al doilea părinte al meu, maestrul Ionel Voineag. Eu cântam în diferite coruri, în Madrigal, în Corul Academic al Radiodifuziunii române. Pe vremuri, frumuseţea sărbătorilor se împlinea cu alcătuirea unor grupuri cu care mergeam la colindat, la profesori. Aşa am ajuns cu un grup la uşa maestrului Ionel Voineag şi de acolo a început totul. Era 24 decembrie. I-a plăcut vocea mea şi m-a întrebat de unde sunt. I-
