Cotidianul a anuntat, sambata, ca intrerupe colaborarea cu jurnalistul Traian Ungureanu deoarece acesta a ales sa candideze pentru alegerile europarlamentare de pe listele PD-L-ului.

Cotidianul isi motiveaza decizia prin dorinta de a mentine obiectivitatea ziarului si "de a delimita ferm opiniile politice de activismul politic".

De cealalta parte, Traian Ungureanu invoca modelul presei occidentale, mai ales cea britanica, unde fiecare cotidian important are cel putin cativa editorialisti parlamentari, iar editorialele nu se cenzureaza in cazul in care exprima in mod evident optiuni politice.

Traian Ungureanu isi recunoaste deschis si adeziunea si afinitatea electiva si politica fata de presedintele Traian Basescu.

Exista in aceasta situatie o ipocrizie generala. Pe de o parte, avem ipocrizia ziarului Cotidianul. O ipocrizie pornita dintr-un principiu gresit. Lucru pe care, de altfel, l-a reclamat si Traian Ungureanu in raspunsul sau la decizia ziarului. De ce jurnalistul Traian Ungureanu are dreptul la opinii, insa candidatul la europarlamentare Traian Ungureanu nu mai are dreptul la nicio opinie?

Pe scurt, vorba lui Ungureanu: "de ce poate cineva avea opinii la Bruxelles, dar nu in Cotidianul?" De ce daca esti activ politic, nu ai mai putea avea si opinii si comentarii politice valide, care sa merite sa fie publicate?

Ipocrizia merge insa si mai departe, caci toata conducerea Cotidianul a stiut intotdeauna foarte bine ce credinte si ce afinitati politice are Traian Ungureanu si, mai ales, cum si le exprima acesta in paginile ziarului. Cel putin pentru unele dintre ele Ungureanu ar fi putut fi acuzat de activism politic fatis.

Adica de ce pana acum ideile sale politice nu au fost considerate ca activism politic evident, iar din momentul in care devine oficial candidat europarlamentar,