Îl văd în fiecare zi. Stă acolo, în faţa casei mele, de mai bine de un an. Mă poticnesc de el în dimineţile entuziaste, îl găsesc în acelaşi loc în serile melancolice, de iarnă, de toamnă… De cele mai multe ori mă lasă rece, alteori îl măscăresc cu toate invectivele cunoscute. Odată mi-a salvat, cred, viaţa. Într-o seară întunecată, când a fost pană de curent aş fi căzut probabil în canalul fără capac de lângă, dacă el n-ar fi fost chiar acolo, mare, gri şi vizibil. Ocazie cu care îi mulţumesc.
Am trecut pe lângă el şi râzând, şi plângând. L-am văzut în toate anotimpurile, i-am arătat toată garderoba. Ei bine, da, se poate spune că am o relaţie ciudată cu un stâlp de beton lungit în faţa scării mele. Un şofer neatent l-a doborât acum mai bine de un an peste mai multe maşini şi de atunci nimeni nu l-a mai băgat în seamă, decât deţinătorii de autoturisme care ajung seara acasă şi îl boscorodesc printre dinţi fiindcă n-au unde să parcheze. Dar vine o vreme în care orice relaţie ajunge într-un impas. Şi într-o zi pur şi simplu n-am mai putut. Am ajuns la capătul răbdării! Am pus mâna pe telefon, gata să fac şi mai multă ordine în sectorul fantastic numărul trei, acolo unde florile miros mai îmbătător decât în toate sectoarele, acolo unde păsărelele ciripesc mai abitir pentru că-s fericite, acolo unde sunt parcări şi locuri de joacă, în sectorul în care cetăţenii sunt mai mulţumiţi sufleteşte decât ăia din alte sectoare.
STÂLPUL MEU DIN FAŢA CASEI
"Bun venit la Enel, serviciul de informaţii." Pentru informaţii despre bla-bla, tastaţi ceva, pentru informaţii despre alt bla-bla, tastaţi altceva…Tastez. Sunt anunţată că numărul meu va fi înregistrat pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor. Hai, pe bune!? Anticipând starea de spirit a celor care îi sună la telefoane, până ajungi să vorbeşti cu un operator compania îţi serveşte ce
