"Aşa a vrut Dumnezeu, să ajungem la ziua Ancăi aproape de miezul nopţii. 16 septembrie 2008."

Amintirile lui Cristian Brancu de la ultima aniversare a Ancăi Parghel sunt emoţionante. "O căsuţă ascunsă spre margine de Bucureşti, cu parfum de secol trecut, dar şi cu energii unice. O curte cu pereţi proaspăt zugrăviţi, de un verde intens. În casă, lumea e strânsă în jurul ei. Într-un colţ cu pian, baterie şi staţie, Anca le cânta oaspeţilor un magic Route 66, secondată de Ciprian şi Tudor, fiii ei, plus Marius Vernescu la pian. Anca aprinde tot în jurul ei. Aşa cum se întâmplă mereu, muzica ei umple spaţiul de explozia vieţii."

ANCA ERA SURPRINZĂTOARE. Îşi ţinea cuvântul dat. Întotdeauna. "Când am aflat într-o tristă duminică de iunie, de la buna ei prietenă, că e într-o stare critică, am crezut că, dacă există minuni pe lume, numai Anca Parghel le poate înfăptui. Şi minunea s-a petrecut! În august, după ce românii se solidarizaseră pentru cauza ei, Anca m-a sunat, amintindu-mi că promisese să vină la emisiunea mea. Am fost niţel şocat. Eu aruncasem invitaţia aşa, într-o doară, când îi era foarte rău, cu o lună în urmă, pentru că nu credeam că o voi mai vedea. În mintea mea, era doar îmbărbătare. Şi am văzut miracolul, în zile de septembrie. Încă slăbită de citostatice, cu un chip spectral, luminat însă de dumnezeirea geniului său, Anca a apărut la emisiune aşa cum o ştiam, ca o divă. Aşadar, există speranţă! Am hotărât cu Oana ca, peste o săptămână, să-i organizăm aniversarea în emisiunea Confidenţial. De data asta, apariţia ei mi s-a părut de-a dreptul tulburătoare. Parcă nu exista boala. Era exact ca înainte. Deci, cancerul e doar o joacă pentru oamenii Lui?!", completează jurnalistul, apoi revine la seara petrecerii aniversare: "Anca a încheiat Route 66... Ne vedem, ciocnim o cupă de şampanie, apoi Anca ne dăruieşte esenţa rostului ei