De ce s-o fi renunţat la bunul obicei ca, la urcarea în avion, stewardesele să ofere pasagerilor câte o bomboană. Gest repetat când avionul se apropie de aterizare şi când iarăşi erau invitaţi călătorii să mai ia o bomboană?!
Această practică binevenită, deoarece îl ferea pe om de a avea neplăceri în urechi, care se înfundau, a fost părăsită. Ca orice lucru care merge bine, a fost aruncat la coş. Atunci când un om schimbă altitudinea, fie prin zborul cu avionul, fie prin urcarea pe munte, fie prin scufundări, acestuia i se înfundă urechile. Unora neplăcerea le dispare după câteva minute, altora înfundarea urechilor le persistă chinuitor chiar şi două zile. Medicii spun despre aceştia din urmă că prezintă o proastă respiraţie pe nas.
Dacă nasul este înfundat din cauza unei răceli (rinită), din cauza unei rinosinuzite, a unor obstacole în calea aerului respirat pe nas, şi anume din pricina polipilor prea mari, a unei deviaţii de sept sau a unei tumori, efectele se răsfrâng şi asupra urechii, care nu se desfundă. Când respiri liber, normal, pe nas, înfundarea urechilor la schimbarea înălţimii dă înapoi rapid.
Explicaţia constă în faptul că există o legătură între fundul nasului şi urechea medie printr-o conductă subţire, numită trompa lui Eustache. Prin această legătură între spatele nasului şi urechea medie se aeriseşte urechea şi se egalizează presiunile de o parte şi de alta a timpanului. La decolarea sau aterizarea aviaonelor, schimbarea de presiune este bruscă şi trompa lui Eustache nu face faţă imediat la egalizarea presiuni. Timpanul este sub spre urechea medie, unde este un fel de vid şi nu mai vibrează bine, dă senzaţia de înfundare şi începe să doară.
O altă recomandare pentru desfundarea urechilor în aceste situaţii este să înghiţi în sec, să mesteci gumă sau să sugi o bomboană. Prin aceste acţiuni,
