Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"BATEM la Cluj"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 10 martie 2009 ·

Marian Rada nu e deloc impresionat de evoluţiile CFR-ului şi speră la un succes pe terenul campioanei

- Domnule Rada, vă lipsesc patru titulari pentru derby-ul cu CFR, vă e teamă de acest meci?

- E adevărat că ne aşteaptă o partidă foarte grea la Cluj, dar eu am încredere în băieţii mei. Avem trei fundaşi suspendaţi, Maftei, Marius Constantin şi Ricardo Fernandes, însă am soluţii pentru a-i înlocui. În privinţa lui Cesinha, care acuză ceva probleme medicale, sînt şanse să fie recuperat pînă la ora meciului. Clujenii nu m-au impresionat cu nimic pînă acum, aşa că mergem la victorie! Rapid nu se teme de nimeni!

- Dacă bateţi la Cluj se poate spune că Rapid intră cu adevărat în lupta pentru titlu?

- Nu trebuie să cîştigăm cu CFR pentru a spune asta. Eu am zis din pauza de iarnă că atît timp cît voi fi pe banca Rapidului, această echipă se va bate mereu pentru titlu. Nu ştiu dacă îl putem cuceri anul acesta, pentru că avem multe probleme financiare, dar vom încerca. Eu chiar cred că avem şanse să ieşim campioni.

- Cum v-aţi simţit cînd au fost aduşi alţi antrenori la Rapid şi dumneavoastră aţi rămas la echipa a doua?

- Recunosc că a fost destul de frustrant, însă am aşteptat să vină şi vremea mea. Sînt mult prea ataşat de acest club pentru a pleca de aici. Cînd eram la echipa a doua, am avut cîteva oferte de la alte cluburi, pe care le-am refuzat fără le iau în calcul. Locul meu e în Giuleşti!

- Cum reuşiţi să-i motivaţi pe jucători să joace fără bani?

- Am încercat să-i fac să înţeleagă că fotbalul se joacă din plăcere şi abia apoi pentru bani. S-au comportat extraordinar şi nu s-au plîns. Am obţinut două vitorii importante, cu Bistriţa şi cu Farul, iar acum avem un moral bun pentru CFR. Sper ca acest început bun de retur al nostru să-l readucă aproape de echipă pe George Copos.

- Vă e

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 2 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 9 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°