» Dezbaterile "Romaniei libere" cu privire la cauzele care au facut din Romania tara fara autostrazi continua astazi cu o incursiune in culisele deceniului 1990-2000. O perioada in care mineriadele si haosul politic au subminat orice tentativa de dezvoltare.
» Atunci, urgentele Romaniei constau in achitarea facturilor la zi, nicidecum in demararea unor proiecte de anvergura. Din marturiile specialistilor, dar si ale fostilor premieri contactati de "R.l.", reiese totusi ca fiecare guvernare a desenat propriile proiecte. Nici una, insa, nu le-a si implementat.
In 1990, pe soselele romaniei circulau 2,2 milioane de masini. In mai putin de un deceniu, numarul lor avea sa se dubleze. Infrastructura, in schimb, se cufunda intr-un dezastru greu de contracarat. Imaginea pastrata de un fost ministru al Transporturilor din acea perioada spune totul despre marasmul magistralelor rutiere: "Drumurile erau asa de proaste, ca-ti venea sa-ti plangi in palme", recunoaste fostul demnitar Paul Teodoru. In materie de autostrazi, criza era singura coordonata.
Incepute la finele anilor ’80, la ceea ce va deveni Autostrada Soarelui, lucrarile au mai continuat pana in 1993, cand au fost oprite, din lipsa de fonduri. Dupa cinci ani de stagnare au fost reluate, insa ritmul cu care s-a avansat face ca nici in prezent segmentul de la Cernavoda la Constanta sa nu aiba o data certa de receptie. Iar autostrada A2 a reprezentat, in primul deceniu de dupa Revolutie, singura manifestare concreta a politicilor din domeniu, promovate de guvernele care s-au succedat.
Ca si in "epoca de aur", proiecte au existat si in intervalul dintre cabinetele Roman si Nastase. Dar intre ianuarie 1990 si decembrie 2000 autostrazile nu au constituit o prioritate nationala. Noul context politic a alimentat aceasta realitate. Cinci mineriade, conflicte interetnice, falimente bancare,