Naţionala de handbal feminin a terminat cu un bilanţ pozitiv cele două turnee amicale disputate în Danemarca şi Germania. După ce le învinsese de două ori pe daneze şi o dată pe muntenegrene, în Nordul Europei, elevele lui Radu Voina au jucat alte două meciuri în Germania, contra naţionalei gazdă. În prima partidă, România a cedat clar în faţa gazdelor, scor 24-37, dar a reuşit să-şi ia revanşa în cea de-a doua partidă, scor 29-27. Lotul B al României, antrenat de Mariana Târcă, a jucat trei meciuri amicale în Serbia, reuşind un singur rezultat de egalitate, scor 29-29, contra Macedoniei. În celelalte două meciuri, tricolorele au cedat cu 27-32 contra gazdelor şi 29-34 contra Croaţiei. Chimistele Clara Vădineanu şi Patricia Vizitiu, alături de gălăţeanca Cioaric, au fost principalele marcatoare ale echipei noastre. La această acţiune au mai participat şi chimistele Adriana Ţăcălie şi Andreea Smedescu. Altfel, naţionala de junioare a României a obţinut calificarea la CE din Macedonia după un turneu disputat în Spania. Româncele au reuşit să treacă la limită de Turcia, 17-16, şi clar de Azerbaidjean, 28-20, cedând meciul contra gazdelor cu scorul de 16-31. România a terminat pe locul secund al clasamentului, după Spania, dar s-a calificat la turneul final, care va avea loc în luna august. Naţionala de handbal feminin a terminat cu un bilanţ pozitiv cele două turnee amicale disputate în Danemarca şi Germania. După ce le învinsese de două ori pe daneze şi o dată pe muntenegrene, în Nordul Europei, elevele lui Radu Voina au jucat alte două meciuri în Germania, contra naţionalei gazdă. În prima partidă, România a cedat clar în faţa gazdelor, scor 24-37, dar a reuşit să-şi ia revanşa în cea de-a doua partidă, scor 29-27. Lotul B al României, antrenat de Mariana Târcă, a jucat trei meciuri amicale în Serbia, reuşind un singur rezultat de egalitate, scor 29-29, contra Macedon