Dupa capitularea neconditionata a lui Traian Ungureanu in fara mrejelor unui mandat la Bruxelles, pentru care este gata sa imparta lista cu beizadeaua Elena Basescu si cu Rares Niculescu, ba chiar sa se uite in sus catre ei de pe ultimul loc eligibil, atitudinea transanta a Alinei Mungiu Pippidi este mai mult decat salutara. Era absolut necesara.
Presedintele SAR nu accepta asemenea vecinatati politice si a conditionat candidatura sa de revenirea la cateva principii pe care PD-L nu numai ca si le-a asumat in anii 2004 si 2008, dar pe care le-a si predicat neincetat ca pe adevarate crezuri politice.
Alina Mungiu cere ca viitorii candidati: 1. Sa nu fi colaborat cu fosta Securitate; 2. Sa nu detina averi neconcordante cu sursele oficiale de venit; 3. Sa nu fi suferit condamnari penale sau sa nu fie sub urmarire penala ori trimisi in judecata actualmente;
4. Sa nu fi profitat sau sa nu profite de pe urma pozitiei publice a lor sau a unui membru al familiei lor; 5. Sa nu fi schimbat mai mult de doua partide politice in cariera lor; 6. Sa nu se fi ilustrat prin comportament inadecvat in spatiul public.
In cazul nerespectarii lor, Alina Mungiu Pippidi va refuza sa candideze.
Prin gestul sau, presedintele SAR incearca si sa salveaza onoarea societatii civile care incepuse sa arate ca o sursa nepretentioasa si mult prea disponibila de intelectuali. Conditiile impuse de ea sunt, pana la urma, un gest de demnitate si o proba ca sustinerea PD-L, asumata de-a lungul timpului, a fost strict legata de respectarea unor principii.
In momentul in care ele sunt incalcate si sustinerea trebuie sa inceteze. Ea nu trebuie sa fie neconditionata, nici platibila in mandate sau contracte de consiliere. Ar fi fost mare pacat ca un reper precum Coalitia pentru un Parlament Curat sa se dovedeasca, prin schimbarea standardel
