Istoria literaturii romane va consemna probabil trei mari actiuni din biografia lui Mircea Dinescu: nasterea scrisului poetic, curajul protestului anticomunist si clovneria mediatica postdecembrista.

Talentat pana la refuz, vizionar ametitor si rasfatat de cuvinte, tanarul „cu spatele frumos“ isi invoca la debut muza: „vreau drept hrana lapte din sfarcuri de cometa / sa-mi creasca ceru-n suflet si stelele in os / si sa dezmint zapada pierdut in pirueta“. O inregistrare din 1967 ne arata un holtei amuzat, candid, zambind fastacit in fata camerelor de luat vederi, gata sa explodeze pe fagasul serpentinos al metaforei. Erau vremuri in care Mircea Dinescu indura stoic saracia si anonimatul. Poetul s-a maturizat rapid si a scris mai departe. Versurile s-au asezat mereu intre tonul ludic, gravitatea vertiginoasa si incantatia elegiaca. Mircea Dinescu s-a pus cordial La dispozitia dumneavoastra (1979), alegand apoi dramatic un Exil pe o boaba de piper (1985). A stat in preajma clasicilor, i-a citit pe Rimbaud, Borges si Puskin, a fost apreciat de critici si a ravnit la O betie cu Marx (1989). Editurile straine i-au publicat cu generozitate texte interzise acasa („Ce faci tu, literatura? / Tulburi cativa tineri caraghiosi din provincie / asezi negustorul de hartie / la masa celui cu burta plina de litere / pui paduchi de aur in chica boemului / si tricolor pe pieptul academicianului / dar nu poti indulci apa inecatului / nici topi zapada leprosului / nici ingrasa vinerea saracului“).

In anii de hazna si servitute ai socialismului, Mircea Dinescu n-a acceptat ca viata literelor sa fie guvernata exclusiv de „autonomia esteticului.“ Acum douazeci de ani, la 17 martie 1989, poetul declara pentru ziarul Libération ca drepturile omului sunt incalcate (precedentul fiind interviul dat postului Radio Moscova in august 1988, cand a laudat perestroika lui Gorbaciov). Cat