Asiguratorul American International Group (AIG) a cerut cel de-al patrulea ajutor de la stat, avertizand autoritatile americane ca un colaps al companiei ar atrage dupa sine un cutremur pe pietele financiare din intreaga lume, scrie Bloomberg.
Principalele efecte negative vor fi contractarea veniturilor fondurilor mutuale de tip "money market" (a caror activitate, reglementata prin lege, prevede investitia in titluri de valoare cu un nivel redus de risc), fortarea bancilor europene sa ridice nivelul capitalizarii, prabusirea companiilor de asigurari specializate in asigurari de viata si eliminarea participatiei contribuabililor in cadrul companiei.
AIG a avut nevoie urgenta de ajutor financiar din partea Fed si al Trezoreriei pentru a preveni un colaps "catastrofic", ale carui efecte asupra pietei ar fi mai grave decat prabusirea Lehman Brothers de anul trecut, potrivit unui raport schita realizat de AIG la sfarsitul lunii februarie, etichetat drept "strict confidential", care a ajuns in mainile autoritatilor federale si al organismelor de reglementare ale statului.
"Ce se intampla cu AIG are potentialul de a provoca, la fel ca intr-un joc de domino, caderea altor companii, falimente ce nu vor putea fi impiedicate decat printr-o serie de masuri exceptionale", scria in prezentarea realizata de AIG. "Asigurarile sunt pentru sistemul pietei libere la fel de importante ca oxigenul pentru viata. Fara o promisiune de protectie impotriva pericolelor ce pandesc viata, fundamentele capitalismului sunt puse in pericol".
Autoritatile americane au revizuit saptamana trecuta cazul AIG si posibilitatea de a salva inca o data compania de la faliment prin relaxarea conditiilor de creditare si prin oferirea de capital nou in valoare de 30 mld. dolari, dupa ce compania a postat pentru ultimul trimestru al lui 2009 pierderi in valoare de 61,7 mld, dolari, cea m