Producatorul local de aparatura frigorifica Arctic Gaesti a inregistrat anul trecut vanzari de 213 mil. euro, in scadere cu 5% comparativ cu anul anterior, potrivit datelor furnizate de companie.
Scaderea s-a datorat in parte reducerii exporturilor cu 2%, la 793.000 de unitati. In 2007, potrivit modalitatilor de raportare ale companiei fata de grupul Arcelik, cifra de afaceri a fost de 224,3 milioane de euro (807 mil. lei). In functie de cursul mediu al Bancii Nationale pentru 2007, cifra de afaceri a Arctic a fost de 241,8 milioane de euro.
"Conditiile prohibitive de creditare au incetinit intr-o mare masura ritmul de dezvoltare al sectorului bunurilor de larg consum si au influentat comportamentul de cumparare al consumatorului, generand o scadere accentuata a cererii", a declarat Monica Iavorschi, director general Arctic.
Potrivit repezentantilor companiei, piata electrocasnicelor a inregistrat un declin important in ultimele doua luni din 2008. Astfel, in noiembrie si decembrie consumul de electronice si electrocasnice a inregistrat un declin de 20%. "In aceste conditii, vanzarile Arctic au scazut in ultimele doua luni ale anului 2008 cu 16% fata de perioada similara din 2007, fara a avea insa o influenta decisiva asupra volumului total de vanzari inregistrat in 2008", a spus Iavorschi.
Rezultatele raportate se incadreaza in previziunile emise de companie in luna octombrie a anului trecut, cand scaderea cifrei de afaceri a fost previzionata la 3-5% comparativ cu anul anterior. La inceputul anului insa, filiala locala a grupului turc avea prevazuta in buget o crestere de 3-5% fata de rezultatul din 2007. O alta cauza a reducerii vanzarilor in piata electrocasnicelor a fost identificata de Arctic in sectorul financiar, unde finantarile au fost dificil de obtinut din a doua jumatate a anului trecut.
Volumul total al vanzarilor, p