Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernul se intalneste din nou cu sindicalistii joi

Publicat in Ziare.com, marți 10 martie 2009 ·

Liderii sindicali care au participat marti la consultarile de la ministerul Muncii au declarat ca se vor intalni joi din nou. Ei sustin ca vor doar sa conserve actualul regim de sporuri ca angajatii sa nu fie afectati.

"Nu putem sa spunem ca am obtinut ceva, dar am discutat cele 22 de articole ale Ordonantei si am cerut reformularile care uneori nu sunt cele mai fericite. Joi ne vom intalni din nou si asteptam reformaluri la cele 10 puncte discutate anterior, dar si la cele 12 puncte discutate in cadrul sedintei de marti.

Noi am cerut Guvernului sa scoata 6 articole, ultimele 3 articole de la Educatie si altele trei. De exemplu suntem de acord sa scoata sporul acordat pentru cunoasterea a 2 limbi straine sau sa se dea foarte greu", a declarat Sorin Stan (foto), presedintele sindicatului Columna.

Unul dintre liderii SedLex, R. Bordeianu, a precizat ca pana joi cele doua parti isi vor armoniza punctele de vedere, dar a precizat ca sunt de acord sa se faca o distinctie intre angajatii care merita si cei care nu merita unele sporuri.

"S-au facut unele abuzuri si suntem de acord cu unele reglementari, dar niciodata nu vom renunta la sporurile consacrate care ar afecta majoritatea functionarilor publici. Noi nu incercam decat sa conservam actualul regim de sporuri ca angajatii sa nu fie afectati. De asemenea dorim sa stopam cheltuiala banului public acolo unde s-au facut risipe", a mai spus Bordeianu.

In ceea ce priveste problema contractarii unui imprumut extern liderul SedLex a precizat ca uneori banul public nu este cheltuit cum ar trebui si de aici este nevoie de o monitorizare, facuta inclusiv de societatea publica, asupra bugetului de stat acordat uneori unei clientele politice.

Sebastian Oprescu, liderul sindical al functionarilor publici, a declarat ca ministerul Muncii nu a facut nicio promisi

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 58 minute
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Ministrul Transporturilor: Un constructor român a câştigat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig / Are o valoare de aproape 6 miliarde lei

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă că un constructor român a câştigat, vineri, contractul pentru proiectarea şi execuţia celui mai dificil lot al Autostrăzii Unirii, Lotul Grinţieş-Pipirig, care tranzitează judeţul Neamţ, face parte d

Nicu Ștefănuță atrage atenția cu privire la banii europeni: „Este cel mai bănos tren din istoria României”

Gandul acum 51 minute
Vicepreședintele Parlamentului European Nicu Ștefănuță a declarat, într-o intervenție, că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în Român

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum o ora
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum o ora
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°