Ce viitoare mamica nu îsi doreste o sarcina usoara, o dezvoltare armonioasa a fatului si o nastere fara surprize, sa ramâna în forma pe perioada sarcinii, sa îsi tonifice musculatura si sa treaca mai usor peste dureri? Înfiintata acum 15 ani la Târgu-Mures, Scoala gravidelor are cursuri destinate tinerelor mamici, prin care acestea învata lucruri menite sa le usureze sarcina si nasterea. Cursurile se tin în cladirea fundatiei Rheum Care, pe strada Pavel Chinezu nr. 10.
Scoala gravidelor cuprinde un program special adresat viitoarelor mamici, cu exercitii adaptate perioadei sarcinii. Exercitiile fizice sunt menite sa tonifice musculatura existenta si sa dezvolte musculatura planseului pelvian, care trebuie foarte bine pregatita pentru perioada sarcinii si pentru nastere. Alte exercitii sunt cele de respiratie pentru nastere, în special pentru travaliu si expulzie, exercitiile de relaxare, dar si lectiile teoretice despre nastere sau alaptare. „Consider ca aceste mamici sunt altfel pregatite pentru travaliu, pentru expulzie, sunt altfel si din punct de vedere al starii sufletesti. Mamele care vin aici indiferent de vreme, sunt mult superioare celor care prefera comoditatea”, a declarat profesoara lor, Bakó Aliz.
Scoala a fost înfiintata la initiativa regretatului ginecolog Nagy Levente, ginecologii Keresztes Csaba, Kiss Szilárd si alti medici din acea perioada, împreuna cu Bakó Aliz, profesoara de sport si „profesoara” mamicilor. Viitoarele mamici pot sa înceapa cursurile dupa a treia luna de sarcina, atunci când aceasta s-a stabilizat deja, pentru a nu provoca avortul spontan. În mod normal, mamicile sunt trimise de medicii specialisti, în urma unui consult medical. Este necesara consultarea medicului pentru a stabili daca efortul depus nu pune copilul în pericol. Daca gimnastica nu le este indicata, gravidele pot frecventa doar un anumit tip de exercit