* în ianuarie a. c., Viorel Chirţan, recidivist, a sustras bani, telefoane mobile şi valută din patru camere ale hotelului, fiind depistat în februarie, tocmai în Alba Iulia
Cazat timp de două zile la Hotelul Traian, Viorel Chirţan, în vârstă de 27 de ani, din oraşul Turnu Măgurele, individ condamnat ultima oară la 7 ani şi 6 luni de închisoare, a păgubit patru clienţi ai hotelului, prejudiciul total fiind de aproape 4.000 lei, 20 de euro şi 60 de lire sterline. Chirţan mai este anchetat pentru fapte asemănătoare comise la Hotelul Bucegi din municipiul Buzău. De acolo el a sustras din trei camere două telefoane mobile, 500 de euro şi 550 de lei.
Anchetatorii precizează că recidivistul cu o "coadă" de 700 de zile de închisoare s-a cazat la Hotelul Traian în zilele de 13 şi 14 ianuarie 2009. Pe 14 ianuarie, conducerea hotelului a sesizat poliţia în legătură cu furtul unor bunuri şi al unor sume de bani din patru camere, respectiv 509, 902, 909 şi 1102, unde erau cazate tot atâtea persoane, printre care cetăţeanul englez Michael David Yarrow. O lună mai târziu, mai precis în ziua de 17 februarie 2009, Poliţia Municipiului Alba Iulia anunţa capturarea lui Viorel Chirţan, suspectul numărul unu care, culmea, avea la el ceasul unuia dintre păgubiţii de la Hotelul Traian. Luat la "bani mărunţi", recidivistul a negat furturile, afirmând că respectivul ceas îl găsise în Gara CFR. S-a descoperit că inculpatul mai furase, în noaptea de 13/14 ianuarie 2009, patru telefoane mobile, 1.350 lei, 20 de euro şi 60 de lire sterline. * în ianuarie a. c., Viorel Chirţan, recidivist, a sustras bani, telefoane mobile şi valută din patru camere ale hotelului, fiind depistat în februarie, tocmai în Alba Iulia
Cazat timp de două zile la Hotelul Traian, Viorel Chirţan, în vârstă de 27 de ani, din oraşul Turnu Măgurele, individ condamnat ultima oară la 7 ani şi 6 luni