Principalele probleme comune si decisive ale omenirii in secolul XXI, ajunsa o specie care tinde sa depaseasca, in curand, 10 miliarde de indivizi, sunt, fara indoiala: asigurarea hranei (alimentatiei), satisfacerea nevoii crescande de energie si evitarea catastrofei ecoclimatice. Toate trei interdependente, deopotriva, in privinta cauzelor, efectelor, dar si a cailor de solutionare si caracterizate astazi printr-o evidenta stare de criza.

In cautarea cailor de iesire din impas se elaboreaza ipoteze, se formuleaza strategii si se lanseaza idei, uneori dintre cele mai bizare, adoptate ca fezabile sub disperarea insurmontabilitatii evolutiilor. Printre acestea din urma si, din pacate, dintre cele mai posibile este discutabila intoarcere la energia nucleara, vazuta ca o solutie miraculoasa, atat energetica, considerata singura capabila sa inlocuiasca „golul“ pe care il va lasa epuizarea, in perspectiva deceniilor, a combustibililor fosili (petrol, carbune, gaze naturale), cat si (culmea!) curata ecologic, intrucat... nu emite gaze cu efect de sera! Intentia, urmata deja de fapte, de relansare a energiei nucleare, dupa o perioada de marginalizare a sa in ultimele decenii, sub impactul accidentelor majore precum cel de la Cernobil, redeschide si dezbaterea asupra avantajelor si riscurilor pe care le prezinta functionarea centralelor atomoelectrice. Momentul nu este intamplator ales, actuala criza financiar-economica actionand ca un puternic factor de presiune in directia acceptarii compromisului nuclear si ignorarii adevaratelor sale implicatii.

In lume functioneaza in prezent peste 440 de reactoare nucleare, care produc 17% din consumul electric, o parte aproape echivalenta cu cea de provenienta hidro, in timp ce sursele de energie regenerabila, marea speranta a ecologistilor – de origine bio, eoliana, solara etc. –, nu asigura deocamdata decat 2% din nevo