Recentul scandal de spionaj izbucnit intre Romania si Ucraina ar trebui sa puna problema capacitatii institutiilor de la Bucuresti de a intelege corect ce se intampla in complicatul spatiu ex-sovietic si a face recomandari corespunzatoare celor care iau decizii politice. Nu se pot aprecia probele adunate de SRI si DIICOT, pentru ca ele sunt secrete. Asta e treaba justitiei. Admitand faptul ca avem de-a face cu un caz bine documentat de spionaj, felul in care el a fost facut public, incalcandu-se toate normele uzuale, ridica serioase semne de intrebare asupra atitudinii autoritatilor de la Bucuresti. In contextul intern din Ucraina, scandalul de la Bucuresti este un cadou facut fortelor politice care lupta impotriva presedintelui Viktor Iuscenko. Iar cel mai mare adversar al presedintelui Ucrainei nu este premierul Iulia Timosenko, ci insusi primul ministru al Rusiei, Vladimir Putin. In aceste conditii, cu greu se poate evita concluzia ca prin acest scandal Romania a facut un serviciu Rusiei. Autoritatile romanesti, in frunte cu presedintele Traian Basescu, nu au evaluat probabil toate implicatiile afacerii de spionaj. Si alte decizii proaste adoptate in politica externa a Romaniei in relatiile cu Rusia, Ucraina si Republica Moldova ma fac sa nu cred in posibilitatea ca Basescu sa fi facut constient jocul Rusiei.

Cu totul ingrijoratoare este atitudinea autoritatilor de la Bucuresti fata de Ucraina. Dupa 1991, in timp ce Polonia, care ar fi putut formula revendicari teritoriale fata de Ucraina, a preferat sa participe la consolidarea statalitatii ucrainene si s-o atraga spre institutiile occidentale, Romania a formulat, chiar daca neoficial, pretentiii teritoriale care vizau provincii istorice anexate de URSS in urma Pactului Molotov-Ribbentrop, care astazi fac parte din statul vecin. Pun pe seama problemelor de legitimitate ale noilor lideri ai Romaniei, „em