Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine nu plateste taxa de poluare triplata

Publicat in Ziua Constanta, marți 10 martie 2009 ·

Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, în cazul autovehiculelor achiziţionate de 15 decembrie 2008, care nu au fost înmatriculate în România până pe 18 februarie, data intrării în vigoare a OUG 7/2009, se aplică taxa pe poluare netriplată.

În această categorie intră maşinile pentru care a fost lansată comanda fermă anterior datei de 15 decembrie 2008 şi pentru care se poate face dovada plăţii integrale sau a unui avans; cele care au fost introduse în România şi pentru care se face dovada cu carnet de TIR/CMR/CIM şi/sau dovada radierii din ţara de provenienţă, documentele fiind emise înainte de 15 decembrie 2008 şi cele pentru care s-a eliberat dovada de înmatriculare provizorie de către autorităţile din ţara de provenienţă a autovehiculului, emisă înainte de 15 decembrie anul trecut. „Prin excepţie de la cele menţionate anterior, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Mediului, legiuitorul a considerat că autovehiculele achiziţionate în vederea comercializării nu ar trebui încadrate în categoria celor care beneficiază de calculul taxei pe poluare instituită prin OUG 7/2009", se arată în comunicatul remis redacţiei. Termenul de 20 de zile calendaristice calculate de la data intrării în vigoare a OUG 7/2009, în care contribuabilii pot depune doar o cerere însoţită de unul dintre documentele necesare, acesta expiră la data de 12 martie. Completarea documentaţiei se poate face până pe 21 mai inclusiv. După depunerea actelor complete, organul fiscal urmează să emită decizia de calcul a taxei pe poluare şi să o comunice contribuabilului, în maxim două zile lucrătoare. Pentru maşinile care fac obiectul contractelor de leasing, decizia se comunică în maxim cinci zile de la data depunerii documentaţiei. Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, în cazul autovehiculelor achiziţionate de 15 decembrie 2008, care nu au fo

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Eveniment oficial, la Washington, pentru intrarea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial va avea loc, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă în p

S-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din România, în ultimii 65 de ani

Adevarul acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că în România s-a înregistrat cea mai calduroasă dimineață de 8 ianuarie din ultimii aproximatv 65 de ani. 

Ligia Deca, numită prorector la SNSPA: „Va aduce o contribuție semnificativă”

HotNews acum 48 minute
Fosta ministră a Educației a fost numită prorector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) miercuri, la 16 zile după ce a plecat din funcția deținută aproape doi ani în guvern. Ligia Deca, care din 2022 este profesoară la SN

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum o ora
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 24 minute
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Doi adolescenţi de 15 ani, găsiţi morţi pe un câmp de lângă Tulcea/ Ei dispăruseră de acasă în 4 ianuarie

News.ro acum 23 minute
Doi adolescenţi în vârstă de 15 ani au fost găsiţi morţi pe un câmp de lângă municipiul Tulcea. Ei erau căutaţi de poliţiştii după ce au dispărut de la locuinţele lor în 4 ianuarie, fiind refăcut traseul parcurs prin vizionarea imaginilor surprinse

Bărbat din Dâmboviţa bănuit că a condus băut, a lovit mortal un biciclist şi a fugit

Mediafax acum o ora
Potrivit IPJ Dâmboviţa, miercuri dimineaţa, poliţiştii au reţinut pentru 24 de ore un bărbat de 30 de ani, din comuna Gura Ocniţei. Din cercetările făcute a reieşit că, marţi seara, bănuitul, în timp ce ar fi condus un autoturism în localitatea Gura

Accident rutier în zona stației de autobuz de la Poarta 2 Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 37 minute
Un accident rutier a avut loc astăzi, 8 ianuarie 2024 în zona Poarta 2 Constanța. La fața locului intervin pompierii, cadrele medicale SMURD dar și polițiștii rutieri.

Stare de urgență la Los Angeles după un incendiu uriaș. 30.000 de persoane au fost evacuate, Air Force One, blocat la sol

Libertatea acum o ora
Un incendiu uriaș, izbucnit pe dealurile care domină orașul Los Angeles, a provocat, marţi, evacuări într-un cartier al metropolei. Incendiul a izbucnit în cartierul Pacific Palisades, care se învecinează cu munţii Santa Monica, în nordul oraşului,

Turcia ameninţă cu o ”operaţiune militară” în Siria împotriva kurzilor

News.ro acum 2 ore
Turcia ameninţă marţi să lanseze o operaţiune militară împotriva forţelor kurde în Siria, dacă acestea nu acceptă condiţiile Ankarei în vederea unei tranziţii ”fără vărsare de sânge” după căderea regimului lui Bashar al-Assad, relatează AFP. ”Vom fa

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/12°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/7°
Constanta
acum

15°
mie.

8°/15°
joi

9°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

7°/10°
joi

6°/13°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°