Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariaţii Electroputere, obosiţi cronic

Publicat in GAZETA de SUD, marți 10 martie 2009 ·

Peste un sfert din cei 2.500 de salariaţi sunt pensionabili, iar media de vârstă din fabrică este de 50 de ani, susţine sindicatul.

Salariaţii Electroputere SA Craiova suferă de oboseală cronică. Aceasta este concluzia la care au ajuns patronatul şi sindicatul, după o evaluare a celor 2.500 de salariaţi. În această perioadă, societatea craioveană trece printr-o perioadă critică, iar criza economică mondială a determinat patronatul să ceară o evaluare profesionistă a situaţiei. Prima măsură de criză ar putea fi restrângerea activităţii pe un sfert din spaţiile de producţie ale fabricii, iar 40 de hectare să fie disponibilizate pentru concesiuni şi închirieri. De asemenea, se vehiculează că aproximativ 1.000 de muncitori şi-ar putea pierde slujbele, în timp ce sindicatul nu acceptă decât o listă de cel mult 300 de disponibilizaţi. „Avem o înţelegere separată cu patronatul, anexată la contractul de privatizare, care spune că pe perioada investiţiilor, 2007 - 2012, nu se vor face disponibilizări. Ne-am putea apăra în instanţă“, a susţinut liderul sindical Aurel Bojenoiu.

În urma acestor declaraţii, unii cititori care pretind că lucrează sau au lucrat la Electroputere susţin pe forumul GdS că la fabrică mocneşte un scandal legat de evaluările care ar trebui să decidă cina va intra pe lista de disponibilizări. „S-a făcut o evaluare a angajaţilor, în special în ceea ce priveşte pregătirea profesională. Majoritatea salariaţilor sunt pregătiţi pentru ceea ce fac“, a susţinut liderul sindical Aurel Bojenoiu.

Tot el spune însă că principala problemă a angajaţilor este vârsta foarte înaintată. „Peste un sfert din salariaţi sunt pensionabili. Media de vârstă în fabrică este de 50 de ani - extraordinar de mare pentru o fabrică. Este o oboseală cronică. Media de vârstă optimă ar fi de 30 de ani“, a spus Bojenoiu. Liderul sindical afirmă că se lucrează

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 7 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 10 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%

Ziarul Financiar acum 5 ore
Cum justifică boardul BNR, condus de guvernatorul Mugur Isărescu, decizia de a menţine şi în iulie 2025 dobânda-cheie la 6,5%: ► Rata anuală a inflaţiei s-a menţinut în aprilie 2025 la 4,85% (4,86% în martie) şi a crescut în mai la 5,45%. Avansul fa

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°