Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doi din trei italieni ii considera pe romani antipatici

Publicat in HotNews, marți 10 martie 2009 ·

Doar 57% dintre italienii stiu ca Romania face parte din Uniunea Europeana, in timp ce aproape doi din trei italieni ii considera pe romanii antipatici, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Institutul pentru Studii de Opinie Publica.

Sondajul a fost prezentat luni, in cadrul celui mai urmarit talk show din Italia Porta a Porta (Rai Uno), dedicat 'violului de Sf. Valentin' din parcul Caffarella de la Roma, pentru care au fost acuzati si arestati doi cetateni romani de origine maghiara, Alexandru Isztoika Loyos si Karol Racz.

La intrebarea "Cat de simpatici sunt pentru tine romanii?", 32% au raspuns "putin simpatici", iar 32% "deloc simpatici". In ceea ce priveste legatura dintre romani si criminalitate, 60% dintre cei intervievati considera ca nivelul criminalitatii in Italia a crescut odata cu sosirea masiva a romanilor.

43% dintre respondenti nu sunt de acord cu exercitarea dreptului de vot de catre cetatenii romani prezenti in Peninsula.

Catalina Curceanu, cercetatoare la Institutul National de fizica nucleara de la Frascati, langa Roma, a intervenit in discutie, sustinand ca sondajul demonstreaza existenta unei atmosfere ingrijoratoare printre italieni, generata de campania mediatica exacerbata a ziaristilor din Peninsula impotriva romanilor.

Ea a cerut presei sa arate si cealalta fata a conationalilor din Italia, argumentand ca romanii sunt prezenti in multe domenii de excelenta, cum ar fi cercetarea stiintifica: "Eu ma ocup de doua proiecte de cercetare europeana in domeniul fizicii nucleare, si, in aceasta calitate, reprezint atat Romania, cat si Italia, pentru ca, mai intai de toate, ma consider un cetatean european".

La emisiune au participat Gianni Alemanno, primarul capitalei, Achille Serra - fostul prefect al Romei, Lorenzo La Marca, avocatul lui Karol Racz, precum si alti politicieni si j

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum o ora
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 58 minute
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum o ora
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Campania electorală pentru prezidenţiale se încheie sâmbătă dimineaţa

Mediafax acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024 se încheie sâmbătă, la ora 07.00. La alegerile din 24 noiembrie, vor fi organizate, pe teritoriul României, 18.968 de secţii de votare, iar în străinătate 950 de secţii

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 3 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Kievul nu intenţionează să se retragă în acest stadiu din Kursk, după ce ruşii au recucerit 500 km2 din zona ocupată de ucraineni, anunţă Statul Major, care estimează că Rusia deţine un număr limitat de rachete de tip Oreşnik, ”câteva unităţi”

News.ro acum 45 minute
Forţele Kievului nu intenţionează, în acest stadiu, să se retragă din regiunea rusă Kursk din zona de ”aproximativ 800 de kilometri pătraţi” asupra căreia deţin în continuare controlul, declară o sursă de rang înalt din cadrul Statului Major ucraine

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 5 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 3 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Kazahstanul îşi consolidează măsurile de securitate din cauza unei ”escaladări în Ucraina”

News.ro acum o ora
Preşedintele kazah Kassîm Jomart Tokaiev, ordonă vineri ”să se ia măsuri urgente” de protejare a infrastructurilor civile şi militare ale Kazahstanului, o ţară din Asia Centrală aliată a Rusiei, din cauza ”escaladării in Ucraina”, relatează AFP. ”Ka

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
vin.

4°/14°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°