Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Handbalistele junioare III sunt calificate la două turnee semifinale

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 11 martie 2009 ·

* după turneul de la Brăila, echipa profesorului Cristian Preda şi-a asigurat locul întâi în grupa D * brăilencele au obţinut biletele şi pentru turneul semifinal din cadrul ONSS

Echipa de handbal junioare III a LPS-ului şi-a asigurat deja calificarea în penultimul act al Campionatului Naţional. Elevele profesorului Cristian Preda au câştigat toate partidele din cadrul celui de-al patrulea turneu de sală, care a avut loc în week-end-ul trecut la Brăila şi acum au 10 puncte avans faţă de următoarea clasată, CSS nr. 1 Constanţa.

LPS Brăila a învins-o în primul joc pe CSS Tulcea cu 31-11, iar în cel de-al doilea a trecut cu 18-12 de LPS Galaţi. În penultimul meci brăilencele au ridiculizat "lanterna" seriei D, Axiopolis Medgidia, pe care au învins-o cu 27-3, după o primă repriză în care gazdele au înscris de 19 ori şi au primit un singur gol, pentru ca în ultimul act să câştige la o diferenţă de 15 goluri partida care se dorea a fi derby-ul grupei, cu formaţia de pe locul secund, CSS nr. 1 Constanţa, una în care principalele marcatoare au fost tot Perianu şi Păvălache.

Handbalistele brăilene s-au impus cu 26-11 după ce la pauză conduceau cu 15-2 şi astfel şi-au asigurat locul întâi după derularea sezonului regulat, cu toate că mai este încă un turneu de sală, ultimul al acestei ediţii de campionat, care se va derula la Galaţi în perioada 24-26 aprilie.

La turneul de la Brăila profesorul Cristian Preda a avut la dispoziţie următorul lot de jucătoare: Laura Bujoiu, Alexandra Popescu, Roxana Badea, Roxana Păvălache, Gabriela Perianu, Mădălina Popa, Mădălina Mureş, Larisa Vâlcu, Anca Ciuclaru, Camelia Lipan, Lidia Oancea, Elena Casian, Maria Paraipan, Monica Moscu.

Echipa brăileană s-a calificat şi în semifinalele ONSS

În săptămâna premergătoare acestui turneu echipa lui Cristian preda şi-a asigurat şi participarea şi la turneul se

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 38 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 19 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 23 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc pentru întârzierea unui acord de încetare a focului

News.ro acum o ora
Gruparea militantă palestiniană Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc miercuri pentru nereuşita de a încheia un acord de încetare a focului, în ciuda progreselor raportate de ambele părţi în ultimele zile, relatează Reuters. Hamas a precizat că Isr

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°