Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Experimentele lui Mazare cu sensurile unice (galerie foto)

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 martie 2009 ·

„Dacă lucrurile nu merg, ne sucim" * Este soluţia alternativă a primarului Radu Mazăre, în cazul în care problematica sensurilor unice nu va decurge corespunzător

După ce s-a lăudat cu iniţiativa de a fluidiza traficul pe două dintre principalele artere din municipiu, bulevardul Tomis şi strada Mircea cel Bătrân, ieri, primarul Radu Mazăre a declarat, deschis, că nu este mulţumit de efectele primei zile de trafic pe arterele cu sens unic.

This text will be replaced

Intenţiile primarului pentru fluidizarea traficului în Constanţa şi pentru crearea locurilor de parcare au dat greş încă din prima zi.

Echipaje de poliţie la fiecare intersecţie, maşini bară la bară şi nervii şoferilor întinşi la maxim. Acesta era peisajul de ieri, de la prânz, pe bulevardul Tomis, la întâlnirea pe care primarul a convocat-o cu reprezentanţii presei. Nicidecum pentru a se lăuda, ci pentru a recunoaşte că, într-adevăr, lucrurile nu funcţionează aşa cum au fost preconizate iniţial. Chiar şi cu studiul de trafic efectuat de o echipă de specialişti din Bucureşti - care ne-a arătat ceea ce ştiam deja -, soluţia la care s-a ajuns a adus mai multe probleme decât beneficii. „Deocamdată nu sunt mulţumit de ce se întâmplă acum în trafic. Noi trebuie să facem o soluţie provizorie până când va fi gata şoseaua de coastă, care, la momentul în care va fi gata, va prelua o parte din trafic şi îl va duce în Portul Tomis", a susţinut Mazăre.

Mascând de fapt iniţiativa lipsită de beneficii rapide, primarul a declarat că principalul „profit" din această problemă este faptul că „s-a reuşit câştigarea locurilor de parcare". Pentru că s-a dovedit că parcările tip pieptene, demarcate experimental pe o distanţă de 20 de metri, aproape de intersecţia de la Capitol, mai mult încurcă circulaţia decât o fluidizează, primarul a oferit o nouă variantă: „Azi s-a dovedit că nu es

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum o ora
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

23°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

24°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°