Boxerul Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, s-a arătat extrem de încrezător înaintea meciului cu columbianul Fulgencio Zuniga, programat vineri, la „Centre Bell" din Montreal. Starea de spirit a românului a făcut-o publică antrenorul lui, Stephane Larouche: „E nerăbdător să boxeze, doreşte să-şi lase mâinile să se exprime". Acesta a subliniat faptul că elevul său nu e deloc tulburat de finalul dificil al precedentului său meci, din octombrie anul trecut, când adversarul de atunci, mexicanul Librado Andrade, a fost la un pas să-l facă KO cu câteva secunde înaintea finalului. „Ştie că a boxat bine. Aproape că a reuşit un meci perfect şi e mândru de asta. A comis mici erori care au fost la un pas să-l coste victoria şi nu vrea să le repete. Lucian ştie acum că, dacă vrea să facă spectacol la sfârşit, să fie generos cu publicul, asta poate să-l coste cariera. S-a ales cu o lecţie foarte bună", a subliniat antrenorul.
Cei doi boxeri urmează să participe la o şedinţă de antrenament în faţa reprezentanţilor mass-media. Bute colaborează din nou cu nutriţionista Melanie Olivier pentru a slăbi până în ziua întâlnirii, când sunt aşteptaţi mai bine de 10.000 de spectatori. De când a trecut la profesionism, Lucian Bute a obţinut 23 de victorii (18 prin KO), fără să piardă nici un meci. Zuniga, care are la activ 22 de victorii, trei înfrângeri şi un egal, fiind învins până acum doar de campioni mondiali, i-a promis românului un „adevărat război". Boxerul Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, s-a arătat extrem de încrezător înaintea meciului cu columbianul Fulgencio Zuniga, programat vineri, la „Centre Bell" din Montreal. Starea de spirit a românului a făcut-o publică antrenorul lui, Stephane Larouche: „E nerăbdător să boxeze, doreşte să-şi lase mâinile să se exprime". Acesta a subliniat faptul că elevul său