Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucraina cu capitala la Lvov

Publicat in Jurnalul, miercuri 11 martie 2009 ·

După izbucnirea scandalului de spionaj în urma căruia ataşatul militar al Ucrainei la Bucureşti a fost expulzat, generalul Ioan Talpeş a spus la o emisiune telivizată că într-o discuţie pe care a avut-o cândva cu un personaj foarte influent în deciziile NATO, când a venit vorba despre extinderea Alianţei şi peste ţara vecină, acesta a replicat că NATO poate îşi va deschide umbrela eventual peste Ucraina cu capitala la Lvov.

Ioan Talpeş a fost director al SIE şi apoi consilier prezidenţial pentru securitate naţională. Aşadar, este un personaj obişnuit să-şi ţină gura şi să îşi cântărească bine cuvintele. Aducerea în prim-plan a unei asemenea discuţii private, care lansează direcţii strategice, nu este întâmplătoare, mai ales având în vedere contextul. De asemenea, este foarte probabil ca acel personaj deosebit de important din spatele deciziilor NATO, şi pe care Ioan Talpeş nu l-a numit, să-şi fi dat acordul pentru ca ideea să fie lansată pe piaţă, până una alta, cu rol de avertisment adresat Kievului.

Ucraina a fost sprijinită programatic de România pentru integrarea euro-atlantică şi acest lucru apare în documente oficiale ale statului român precum "Cartea Albă a Apărării". Floricel Achim a făcut posibil ca să-i ajungă reprezentantului Ucrainei la Bucureşti acelaşi gen de informaţii care au ajuns la sovietici de la generalul Nicolae Militaru. Fapta este aceeaşi: trădare. SRI a avut de verificat un mecanism extrem de fin privind transmiterea informaţiilor secrete ale Armatei, mai ales că în ecuaţie a apărut un fost ataşat militar al Bulgariei. În primul rând a fost de verificat dacă bulgarul nu este, de fapt, ofiţer acoperit al ţării de baştină, ceea ce ar fi implicat un gest agresiv chiar din partea unui stat aliat.

Sistemul de legături şi monitorizarea atentă a condus la identificarea capătului de fir ucrainean. Dar şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum o ora
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca a câștigat al patrulea titlu consecutiv de campioană

HotNews acum 35 minute
U-BT Cluj-Napoca a câștigat joi cea de-a cincea partidă a finalei Ligii Naționale de baschet masculin, scor 97-89 (44-41) cu CSM Oradea și a cucerit cel de-al patrulea titlu consecutiv. Jucatorii echipei de baschet U-BT Cluj-NapocaFoto: Flaviu Buboi

Marcel Ciolacu, despre audierea lui Florian Coldea la DNA: „Îmi doresc să nu mai trăim ce am trăit”

Adevarul acum 55 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea şi fostul şef al Direcţiei juridice a SRI, generalul Dumitru Dumbravă, sunt audiaţi joi de mai multe ore, la DNA.

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 5 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 2 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Prahova: Poliţist local dintr-o comună, acuzat de distrugere, după ce a rupt afişe ale PSD lipite pe gardurile unor localnici. El a fost reţinut

News.ro acum 2 ore
Un poliţist local din comuna prahoveană Bălţeşti a fost reţinut, joi, pentru distrugere, după ce ar fi rupt mai multe afişe electorale ale candidaţilor PSD, amplasate pe gardurile unor localnici.

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 6 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Nicușor Dan: Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei / Este o chestiune de mobilizare

HotNews acum 7 ore
Gabriela Firea are toate şansele să câştige Primăria Capitalei, a declarat Nicușor Dan, candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. Acesta spune că există două bazine electorale mari în Bucureşti, de dreapta şi de stânga, şi va câştiga cine

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/19°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

21°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

11°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/19°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°