Vaporul peruan de Amazon (da, sună ca numele unui animal viu, şi o să vedeţi de ce) e o specie cu totul diferită de cea întâlnită în Brazilia.
1 /.
Mai întâi, e mai mult albastru decât alb, mai mult ruginit decât lustruit, şi costă mai mult 50-70 de soli (idem lei) decât 100 de dolari. Se hrăneşte, ca şi pasagerii, cu apă din fluviu şi înghite mult mai mult cargo şi oameni decât ai spune că-i încap în măruntaie, privindu-l: oameni, găini, vaci, porci, câini, pisici, lăzi, cărămizi deopotrivă, nu e mofturos.
Căpitanul brazilian ţanţoş, îmbrăcat în uniformă, este înlocuit de mult mai pitorescul “El Patrón” în şlapi, pantaloni sumeşi şi la bustul gol. De la Santa Rosa la Iquitos facem trei zile şi jumătate, cu opriri dese în toate satele, cătunele, sau pur şi simplu malurile de unde cineva flutură un tricou, semnul de autostop pe fluviu. Opririle, ce-i drept, nu durează ore, ca în Brazilia, ca să cobori şi să bei o bere, două, maxim şapte până pleacă din nou vaporul.
Nu îmbăiaţi copiii în chiuvetă
Hamalii au o forţă şi o rapiditate prin nimic anunţată de constituţia lor fizică. Te uimeşte agilitatea cu care se caţără sau coboară malurile înalte, mâloase, ca apoi să facă echilibristcă pe scândura proptită de punte, cărând câte doi saci burduşiţi, un calup de cărămizi sau câte doi chiorchini uriaşi de platanos (banane verzi, mari, din partea inferioară a inflorescenţei, folosite la gătit). Rezervor de apă potabilă nu există pe vapor. Ingredientele pentru bucătărie se recoltează de pe mal, iar apa pentru mâncare, din fluviu.
În timp ce îmi aştept rândul la toaletă (o cutie de fier vechi găurită de rugină, vopsită albastru, unde o ţeavă coborâtă din tavan aproape deasupra vasului de WC închipuie duşul) un copil ţipă că-i e sete. Mama îi umple un castron cu apa tulbure venită la chiuvetă direct din fluviu,
