Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Succesurile" Elenei aduc probleme in PD-L

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 11 martie 2009 ·

Mezina familiei Băsescu, Elena, pare decisă să-şi făurească o carieră politică. Nimic de condamnat, mai ales că are un model de succes în persoana tatălui său.

Doar graba cu care vrea să promoveze ridică semne de întrebare şi dă naştere la reacţii, chiar dacă nu la vedere, în partidul a cărui ascensiune se datorează şi actualului şef al statului. Şi, totuşi, consider că un „amănunt"  îi scapă Elenei Băsescu: răbdarea. Sunt oameni cu state vechi în partid, cu experienţă politică şi profesională, care aşteaptă docili ziua în care vor fi remarcaţi de şefii pe linie de partid pentru a fi promovaţi. Ea însă nu-şi poate permite să aştepte, chiar dacă nu are experienţa necesară acumulată, chiar dacă nu şi-a clădit o carieră profesională. Elena ştie una şi bună, Partidul Democrat Liberal, partidul lui tata, trebuie să o ajute şi să o susţină.

Şi uite aşa, conducerea PD-L are o problemă. După ce Elena Băsescu a fost aleasă secretar general al Organizaţiei de Tineret a PD-L pentru „bune reprezentări şi cele mai eficiente acţiuni politice", fata lu' tata a prins curaj. Acum se pare că intenţionează să candideze pentru şefia organizaţiei, zvonul urmând să se confirme sau nu la viitoarea Convenţie Naţională a OT PD-L. Numai că evenimentul va avea loc mai târziu şi, chiar dacă obţinerea acelei funcţii i-ar deschide porţile spre intrarea în Biroul Politic Central al partidului, nu strică să mai aibă ceva de rezervă. Aşa, probabil, a apărut ideea de a candida pentru Parlamentul European. Dorinţa tinerei Băsescu a iscat rumoare în partid. Pe de-o parte, unii aspiranţi la mandatul de europarlamentar ce se visau pe o poziţie avantajoasă s-au văzut nevoiţi să cedeze un loc în faţă, iar pe de alta, unele persoane pe care PD-L a încercat să le atragă în competiţia pentru Parlamentul European au început să pună condiţii, unele vizând-o, indirect, şi pe mezina familiei Băs

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 20 minute
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Percheziţii pe scară largă şi arestări ale unor oficiali anticorupţie în Ucraina

News.ro acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni funcţionari ai principalei agenţii anticorupţie din ţară şi au efectuat zeci de percheziţii, într-o acţiune pe care agenţia a calificat-o ca fiind excesivă şi care a dus la închiderea efectivă a înt

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 59 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 5 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 6 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Două persoane au murit şi patru au fost rănite în Gorj, după ce autoutilitara în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă / A fost activat Planul Roşu de Intervenţie

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două persoane au murit şi patru au fost rănite într-un accident rutier petrecut, luni seară, în judeţul Gorj. O autoutilitară care circula pe un drum forestier s-a răsturnat la un moment dat într-o r

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°