Probleme. Dezvoltatorii imobiliari din zonele limitrofe Bucurestiului intampina dificultati in vanzarea proprietatilor.
La ora actuala, proprietarii de case si terenuri din zonele limitrofe Capitalei intampina dificultati in vanzarea acestora, iar potentialii cumparatori ezita sa achizitioneze din cauza lipsei banilor.
Speranta si dezamagire
Stefania Tudor, consultant al agentiei Activ Imob din Bucuresti afirma ca, acum, piata tranzactiilor cu proprietati localizate in zonele periferice Capitalei este blocata.
"Momentan, ofertele din aceste zone nu prea starnesc interes din cauza lipsei banilor si a accesului greu la credite. Mai mult, si dezvoltatorii de ansambluri rezidentiale isi identifica greu clientii. Dezvoltatorii care au in portofoliu proiecte aflate in constructie au sistat lucrarile pentru ca stiu ca nu vor vinde nimic. In acelasi timp, pentru ansamblurile finalizate se gasesc cu greu clienti, fapt pentru care dezvoltatorii vor fi nevoiti sa-si readapteze ofertele", a subliniat consultantul imobiliar.
In schimb, Adrian Tariceanu, consultant al agentiei imobiliare "H" din Bucuresti, precizeaza ca, pana in momentul in care piata s-a blocat, au existat foarte multe persoane care au cumparat suprafete mari de teren in zonele limitrofe Capitalei, in speranta unui boom imobiliar care sa le aduca profituri mari. "Multe persoane au contractat credite la banci si au cumparat proprietati atunci cand pretul acestora era pe un trend ascendent. Dar cand piata s-a blocat, s-au trezit ca nu-si pot recupera nici macar investitia, cu atat mai putin dobanzile aferente creditelor contractate", precizeaza expertul imobiliar.
Interes pentru zona de est
Daniel Dobre, consultant al agentiei Prezident, sustine ca proprietatile din zonele invecinate la est cu Bucurestiul continua sa fie interesante. @N_