Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţul medicamentelor va scădea cu până la 15% - Revista presei economice

Publicat in Adevarul, miercuri 11 martie 2009 ·

Presa economică de astăzi scrie despre scăderea preţului medicamentelor, tranzacţiile efectuate de străini pe piaţa de la Bucureşti sau soluţiile e-commerce. Printre alte subiecte, obligaţiunile municipale sunt mai sigure decât depozitele bancare, iar băncile centrale ar putea prelungi limitarea vânzărilor de aur. Preţul medicamentelor va scădea cu până la 15% , în condiţiile în care se va aplica, începând cu 1 aprilie, noua metodologie de calcul a preţurilor, ceea ce va asigura o creştere a pieţei în volum şi, implicit, un acces mai larg al populaţiei la medicamente, consideră Roberto Musneci, senior partner la Serban&Musneci. „Una dintre schimbări este că mergem – de fapt, era lege, dar n-a fost sută la sută respectată – pe preţurile CIP cele mai mici din Europa. Ce înseamnă, din punct de vedere strategic? Preţul va scădea, iar aici cred că pot să fac o predicţie relativ exactă: preţul va scădea cu 10–13 sau 15%. În acelaşi timp, piaţa va creşte în volum; volume mai mari la preţuri mai mici, ceea ce înseamnă un acces mai larg la medicamente“, a declarat pentru Business Standard , Roberto Musneci.

Străinii fac legea în piaţă. Investitorii străini au vândut luna trecută pe Bursa acţiuni în valoare de 12,6 mil. euro, cu 4,2 mil. euro mai mult decât au cumpărat. Cele mai lichide 25 de titluri de pe piaţă au pierdut în februarie în medie 17,3% din valoare. Vânzările străinilor s-au făcut simţite pe Bursă luna trecută deşi acestea au reprezentat doar o treime din volumul total, investitorii instituţionali străini fiind în acelaşi timp foarte puţin prezenţi la cumparare, cu doar 19,3% din rulajul total. "Cred că sunt reduceri de poziţii. Fondurile au nişte deponenţi care fac presiuni să se iasă din ţările despre care se vorbeşte că sunt în colaps. Păi dacă noi suntem asociaţi cu Ucraina sau Estonia? Parcă fondul MEI a sistat la un moment dat retragerile p

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°