Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a oprit luna trecută de la comercializare peste nouă tone de alimente, amendând 767 de operatori economici din mediul rural cu suma de 2,2 milioane de lei pentru încălcarea normelor privind calitatea, etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a 16 tone de alimente. Potrivit unui comunicat al ANPC, controalele s-au efectuat la 1.021 de agenţi comerciali şi au fost verificate 55 de tone de produse, în afara amenzilor contravenţionale fiind aplicate 203 avertismente. Cea mai gravă abatere constatată a fost comercializarea produselor alimentare alterate. Nereguli de acest fel s-au descoperit în judeţele Satu Mare şi Vaslui (carne de pasăre cu arsuri de congelare), Galaţi (cârnaţi polonezi cu miros de rânced, acru şi suprafaţă mâzguită, cârnaţi Trandafir şi salam de vară cu modificări organoleptice de gust şi miros, cârnaţi dobrogeni şi cârnaţi polonezi cu membrană lipicioasă, mâzguită, cu miros şi culoare nespecifice), Braşov (aripi de pui congelate cu arsuri de congelare şi resturi de la operaţia de deplumare, respectiv pene grosiere, tuleie), Bistriţa-Năsăud (salam de vară cu pete de mucegai), Mehedinţi (tobă cu membrană lipicioasă şi pâine albă feliată, cu miez sfărâmicios), Tulcea (carne tocată preambalată decongelată, care prezenta culoare modificată), Mureş (roşii şi clementine alterate, pastă de mici, respectiv aripioare de pui ce prezentau culoare modificată, arsuri de congelare, dar şi ambalaje degradate), Neamţ (şunculiţă ardelenească, aceasta prezentând pete de mucegai şi aspect specific, de produs alterat). „De menţionat situaţia gravă constatată în judeţul Tulcea, unde se comercializau în vrac napolitane, turtă dulce şi fursecuri ce prezentau excremente de rozătoare", notează inspectorii. Astfel de abateri au fost descoperite anul trecut şi la supermarketuri. În urma controalelor efectuate în lu