În afară de periuţa de dinţi, copiii de la orfelinat nu aveau nici un obiect personal. Cum nici programul nu era personalizat: duminică toată lumea vedea "Lanţul amintirilor" sau "Vagabondul".
"Baie făceam o dată pe săptămână. Intram toată grupa la duşuri, ne ducea supraveghetorul, Dumitru Cojocaru zis «Băşinuţă», pentru că părea că aşa se propulsa. Mai erau şi alţi supraveghetori – moş Vasile Luca şi Mihai Cazacu, care bătea tot timpul şi zicea: «Nu te bat, scutur pijamaua de praf!». Erau nişte boi. Te băgai sub duş, dădea drumul la apă şi nici nu apucai să te uzi că o închidea. Apoi ne săpuneam pe uscat, la ordin: «Capul!», «Urechile!». Toţi ne spălam la unison. Supraveghetorul stătea la manetă, una singură pentru toate duşurile, dădea drumul la apă să zboare spuma şi baia se termina. O dată pe săptămână ne schimba aşternuturile, ca şi chiloţii sau izmenele. N-aveam hârtie igienică şi se lipeau de noi chiloţii, că trebuia să te ţii de uşă şi altul să îţi tragă chiloţii, ca să te poţi dezbrăca. Nu aveam nici un spaţiu privat. Personală ne era doar periuţa de dinţi. Hainele murdare erau adunate în mijlocul dormitorului, iar cele curate ne erau împărţite la nimereală.
Costumul de şcoală primit la începutul anului îl purtam mereu, inclusiv la cules struguri sau în tabără. Cine pleca în vacanţă acasă, îşi spăla acolo hainele. Ceilalţi le dădeau la noi la spălătorie. Un costum nu era niciodată spălat mai des de trei luni. De aia toţi fugeau de noi. Noi n-aveam apă caldă şi nu ne puteam spăla singuri lucrurile. Mai aveam şi bube pe faţă, încât cei din sat ne strigau «buboşii» sau «căminarii». Nu eram mai răi decât alţi copii, dar fiind grupaţi, se vedea altfel. Cu toţii, şi cei din sat, şi cei de la casa de copii, făceam aceleaşi prostii. Nu ne apăra nimeni, n-aveam la cine să ne ducem şi să zicem: «Tata, m-a bătut ăla.» Pe noi îşi ref
