Staţi să-i vedeţi pe noii utecişti!
Cam aşa suna chestiunea prin '90-'91. Nu mai ştiu exact cine a spus-o. Dar ce ştiu e că a spus-o bine. Referirea nu se făcea, evident, la vreo convingere politică sau alta, ci pur şi simplu la un mod de a fi.
Atât vechii "comunişti", cât şi noii "utecişti" au o mare problemă existenţială: nu pot trăi altfel decât dacă stau la o masă pe care scrie "mare şef". Şi, pentru că suprema satisfacţie în materia "condusului" nu se poate obţine decât în actul de guvernare politică, toate partidele, indiferent de coloratură, s-au umplut de astfel de indivizi convinşi că fără ei nu se poate. Problema reală nu constă în faptul că această rasă aparte de oameni are obsesia de "a administra", ci în stupefianta constatare că tocmai la asta nu se pricep. Dacă până prin '95-'96 era de înţeles că nu prea erau de găsit oameni pregătiţi să facă politică adevărată, acum, după 20 de ani de la revoluţie, este de neînţeles de ce din joaca asta de-a democraţia reuşesc să se extragă din mulţime tocmai "lozurile necâştigătoare". Vă dau cuvântul meu de onoare că, în toată perioada asta, şcolile au funcţionat. Dacă nu la noi, măcar prin alte ţări. Sunt şcoli care te învaţă că, pentru a fi "lider", trebuie să te străduieşti să-ţi vorbeşti limba maternă corect, fără s-o reduci la vreo doar câteva sute de cuvinte. În plus, se recomandă şi aprofundarea unei alte limbi de circulaţie, fără s-o stâlceşti şi s-o faci de nerecunoscut. Sunt şcoli care te învaţă să te îmbraci, adică să faci în aşa fel încât să nu arăţi nici ca un fost preşedinte de CAP, dar nici ca Al Capone în perioada când purta ghiuluri. Apoi mai sunt şcoli care-ţi explică că un act de administrare nu poate fi făcut fără respectarea unor principii clare, pe care, ai sau nu ai chef, trebuie să le înveţi bine şi să nu le uiţi. Astfel, poţi afla lucruri uluitoare: că toate angajamentel
