Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contre între Băsescu şi Geoană

Publicat in Adevarul, miercuri 11 martie 2009 · ·

Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană au avut un schimb dur de replici. Şeful statului l-a luat peste picior, într-o emisiune la TVR 1 pe Mircea Geoană pentru că şi-a exprimat rezerve faţă de împrumutul cu FMI: “Dacă tot nu-l poţi găsi la telefon că-i ocupat cu tineretul şi cu domnul Vanghelie, n-o să-l caut să-i raportez”. În privinţa împrumutului de la FMI, pe care Geoană l-a numit o centură de siguranţă care s-ar putea transforma într-una de castitate, preşedintele României a comentat că “Mircea Geoană o să rămână virgin dacă îşi pune centura de castitate”.

Dorinţa lui Geoană de a candida la preşedinţie este o “intenţie nefericită”, după Băsescu, care i-a transmis că el l-a ajutat să supravieţuiască ca lider PSD, cooptând PSD la guvernare. În replică, Geoană a declarat că PSD consideră “o obligaţie” să vină cu un contracandidat care să dea României un alt şef de stat. Geoană a spus că declaraţiile “domnului Băsescu” sunt jenante: “Este incapabil să depăşească un anumit mod de a face politică”. El a precizat că Băsescu nu poate da “lecţii despre cum trebuie să te comporţi în democraţie”. ”Vreau să-i spun domnului Băsescu: de ceea ce-ţi este frică nu scapi”, a spus Geoană.

Tăriceanu: „În genunchi la FMI“

Preşedintele PNL Călin Popescu Tăriceanu va trimite şefului statului o scrisoare în care îi va cere să renunţe la împrumutul de la FMI. „Un acord cu Fondul nu e decât un certificat de incapacitate, de incompetenţă pentru Guvernul României”, consideră el, adăugând că Băsescu nu face decât „o rugăminte în genunchi la contabilii de la FMI să ajute România”.  

Tăriceanu a spus că şeful statului „ori a devenit amnezic, ori minte” când vorbeşte despre obligaţiile impuse de UE României. Traian Băsescu i-a spus lui Tăriceanu că economia nu se face vânzând blugi sau maşini din Franţa.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum o ora
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum o ora
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 25 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

„Preşedintele Rusiei va face acest lucru pentru mine”. Trump spune că Putin îl va elibera pe reporterul american Evan Gershkovici după alegeri

HotNews acum o ora
Candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, a declarat joi că se va folosi de relaţia sa cu liderul rus Vladimir Putin pentru a obţine eliberarea jurnalistului Evan Gershkovici de la Wall Street Journal dintr-o închisoare din Rusia, rela

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum o ora
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

Estonia susţine că Rusia i-a îndepărtat balizele de navigaţie de pe râul de frontieră Narva

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii ruşi de frontieră au îndepărtat geamandurile de navigaţie de pe partea estoniană a râului Narva, care separă cele două ţări, au declarat joi autorităţile de la Tallinn, adăugând că vor solicita o explicaţie, precum şi returnarea echipamen

China a înconjurat Taiwanul, în a doua zi a exerciţiilor sale, pentru a-şi testa capacitatea de a "prelua puterea"

News.ro acum 2 ore
China a declarat vineri că manevrele în curs de desfăşurare în jurul Taiwanului, începute joi, la câteva zile după învestirea noului preşedinte, au ca scop testarea capacităţii sale militare de a "prelua puterea" pe insula autonomă, relatează AFP. M

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 11 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

15°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°