Presa din Italia dedică astăzi un spaţiu important propunerii avansate de premierul Silvio Berlusconi privind schimbarea regulamentului parlamentar.Un alt subiect de interes pentru ziarele italiene este cazul violului de la Caffarella şi hotărârea luată ieri de judecători de a anula mandatele de arestare ale celor doi români. “ Berlusconi a propus noi reguli pentru Parlament. Fini le-a respins ”, titrează cotidianul “Corriere della Sera”.
Premierul Silvio Berlusconi a propus schimbarea regulamentului parlamentar, care, în opinia sa, nu este adecvat necesităţilor guvernului italian. Berlusconi ar vrea, în acest fel, ca o mare parte din procedurile de vot să fie efectuate în comisiile parlamentare. Propunerea primului ministru a fost făcută ieri, în cadrul unei reuniuni a parlamentarilor partidului PDL (Popolo della Libertà, partidul lui Berlusconi). Ea a fost, însă, respinsă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Gianfranco Fini, care a caracterizat-o ca fiind o idee imposibil de pus în aplicare.
“ Violul de la Caffarella: Mandatele de arest revocate, dar cei doi români vor rămâne în închisoare ”, anunţă tot cotidianul “Corriere della Sera”.
Tribunalul de Reexaminare din Roma a anulat ieri mandatele de arestare ale principalilor suspecţi de violul de la Caffarella, românii Karol Racz şi Alexandru Loyos Isztoika. Cei doi erau acuzaţi că au violat o adolescentă de 14 ani, la data de 14 februarie, în parcul Caffarella , de la periferia Romei. Românii vor rămâne în închisoare fiind acuzaţi de alte delicte: Alexandru Loyos de calomnie, autocalomnie şi favorizarea infracţiunii, în timp ce Racz este acuzat de un alt viol, petrecut la data de 21 ianuarie, în cartierul Primavalle, din Roma.
“ Alarma serviciilor secrete: Europa şi Italia, posibile obiective ale Jihad-ului ”, anunţă cotidianul “Il Messaggero”. Ameninţările teroriste