Oana Popescu, fata fostului prezentator al „Telejurnalului” ceauşist, este susţinută nejustificat de conducerea TVR pentru a modera o emisiune de dezbatere politică. Fostul reporter nu are prea multă experienţă ca moderator TV şi nici notorietate, dar are atuul de a fi fost membru în CA şi şefa Cancelariei lui Alexandru Sassu. Audienţa TVR este în continuă scădere, ajungând până la o medie de 108.000 de telespectatori pe minut în luna februarie 2009 (0,94% rating), ceea ce o plasează pe poziţia a şasea.
În aceste condiţii, în loc să caute oameni de valoare pe piaţă sau în propria ogradă, managementul televiziunii publice propune anonimi pe post de prezentatori de talk-show.
Cum a ajuns Oana Popescu (fostă Băntoiu) să intre în discuţii pentru postul de prezentator al unui talk-show politic la televiziunea publică este un mister, mai ales că nu îndeplineşte două cerinţe importante pentru această funcţie: competenţa şi notorietatea.
Poate o fi cunoscută în televiziunea publică, dar dincolo de gardul instituţiei nu a auzit nimeni de ea. Ba mai mult, prin televiziune circulă un zvon conform căruia familia Popescu ar fi cu grade pe umeri.
Probleme cu regulamentul intern
Numirea Oanei Popescu mai are o problemă: conform unei hotărâri a CA, persoanele cu funcţii de conducere nu au voie să prezinte emisiuni la TVR. Contactată de „Adevărul” pentru a ne lămuri care au fost atuurile care o recomandă pentru postul de moderator de talk-show politic, Oana Popescu a refuzat să facă vreo declaraţie. Până la închiderea ediţiei, nici Direcţia Marke-ting şi Comunicare din televiziunea publică nu a oferit un răspuns la aceste întrebări.
Potrivit unor surse din televiziune, din comisia în care s-a negociat numirea acesteia pe postul de prezentator al talk-show-ului, au făcut parte Alexandru Sassu (PDG),