Faptul ca in Romania a avut cistig de cauza "impaciuitorismul" lui Ion Iliescu, care, in numele unitatii nationale si al reconcilierii istorice, a refuzat, ba chiar a impiedicat sau inabusit orice incercare de a clarifica problema responsabilitatii comunismului, a fost mult mai daunator societatii romanesti decit daca s-ar fi clarificat lucrurile. In clasica sa carte despre Vechiul Regim si Revolutia franceza, Tocqueville scrie la un moment dat ca monarhia absoluta, nivelind rangurile sociale, breslele si patriotismele locale, a produs o societate in care francezii se simteau din ce in ce mai asemanatori, dar din ce in ce mai dezbinati. Tocqueville scria ca reprezentant al liberalismului aristocratic pentru care ideea de libertate era asimilabila ideii de privilegiu, nu ideii de egalitate. Libertatea era ceva specific unui anumit corp social, era privilegiul de care se bucura breasla, orasul, provincia, nobilul sau parohia cutare de a proceda, in anumite situatii, conform propriilor sale statute, si nu voii autoritatii centrale. Libertatea era nu universal-egalitara, ci particularist-opozitionala. Nu avea rostul de a uni, ci de a distinge. Dincolo de relevanta textului lui Tocqueville pentru studiosii Vechiului Regim francez, pentru noi, cei trecuti prin comunism, paradoxul sau are rolul de a ne ajuta sa intelegem maladiile comuniste si post-comuniste care ne bintuie. Pentru ca, intr-o masura mult mai mare decit monarhia absoluta a Vechiului Regim, comunismul a fost o tehnica de nivelare, standardizare, masificare si omogenizare totala si, cel putin in intentii, globala. Comunismul a operat asupra societatilor sale captive cu mijloace de inregimentare, supraveghere, indoctrinare si pedepsire infinit superioare celor pe care le avea la dispozitie orice rege al Frantei din secolele XVII-XVIII. Exista, deci, intre lumea descrisa de Tocqueville si in lumea noastra, difer