Fuga locatarilor de la bloc s-a încheiat într-un mod nu tocmai plăcut pentru cei mai mulţi dintre ei. Au nimerit în spaţii strâmte, tot în nişte blocuri, construite de data aceasta pe orizontală. Betoane, două sute de metri pătraţi de curte, garduri înalte, ceva gazon şi dale de piatră. Asta s-a ales din visul american al românilor care au dat blocul comunist pe casa din suburbii. Traian are 30 de ani, e căsătorit şi are o fetiţă de doi ani. S-a născut la oraş şi a trăit toată viaţa lui în cartierul bucureştean Berceni. Când a aflat că soţia lui e însărcinată, tot ce şi-a dorit a fost să-şi cumpere o casă cât de mică, dar cu o bucăţică de grădină, undeva lângă Bucureşti.Totul, de dragul unei copilării fericite pentru fetiţa care urma să se nască în familia lui.

A vândut apartamentul primit de la o bunică, a făcut şi un credit şi a dat 120.000 de euro pe o casă-tip, la roşu – fără finisaje – într-un cartier rezidenţial la 20 de km  de Bucureşti. Nu era chiar casa visurilor lui, dar s-a mutat imediat ce a amenajat-o cât de cât. A avut noroc de câteva facilităţi pe care vecinii care s-au mutat cu un an sau doi înaintea lui au fost nevoiţi să şi le realizeze singuri: gaze, fosa septică, puţul de mare adâncime, curent electric şi accesul cât de cât amenajat.

Bucurie de scurtă durată

„La început, nu ne mai încăpeam în piele de bucurie – aveam bucăţica noastră de teren, căsuţa noastră pe pământ. Mă uitam cu soţia din uşă şi încercam să ne imaginăm unde vor fi straturile de flori, cum vom amplasa balansoarul“, povesteşte Traian.

Lucrurile aveau să nu fie atât de roz pe cât preconiza. Acum îl deranjează distanţa considerabilă de oraş, de clinici şi magazine, de librării. „Nici nu mai putem să ieşim la un film sau să ne întâlnim seara cu prietenii. Pe de altă parte, copilul nostru e fericit aici, pentru că are spaţiu un