"Căluşul Scorniceşti". Erau formidabili, erau profesionişti, erau pentru export. Le lipsea eticheta: Made in Romania. Spulberau concursurile naţionale, se umpleau de trofee internaţionale, i-au bătut pe "ruşi" într-o finală de pomină la Messina.
Erau reprezentativi pentru mişcarea artistică de masă din România, pentru "bogăţia tradiţiilor, oglindă a zestrei spirituale a poporului nostru participant activ la viaţa cultural-artistică a ţării, laureat al celor patru ediţii ale Festivalului Cântarea României". Ansamblul "Căluşul" ilustra reuşita Festivalului Cântarea României în ţară. Era emblema comunei prezidenţiale Scorniceşti, era mesagerul de protocol al culturii şi artei româneşti.
Tradiţia căluşarilor era puternică în Olt, judeţul recoltelor-record. Dar nu la Scorniceşti. Ci la Cezieni, la Constantineşti, la Coloneşti. Coloneştiul apare în documente în anul 1570. Scorniceştiul abia în 1949, din comasarea a două sate, Scorniceşti şi Tătărăi, ultimul fiind, se pare, chiar satul în care a venit pe lume Nicolae Ceauşescu. Succesele Scorniceştiului din anii comunismului, după moartea lui Gheorghiu-Dej, s-au născut ca un fel de revanşă în faţa istoriei.
Ansamblul "Căluşul" a fost înfiinţat în 1964, prin racolarea unor artişti de primă mână, reţetă utilizată mai apoi şi în cazul echipei de fotbal Viitorul Scorniceşti, îngrăşată şi redenumită occidental FC Olt. Mărturisirea îi aparţine lui Emil Bărbulescu, fiul lui Vasile (Lică) Bărbulescu, şi o găsim în cartea "Nicolae Ceauşescu a fost unchiul meu" (Ed. Datina), din care cităm: "Anii au trecut şi Dumnezeu a îngăduit o minune. A îngăduit căluşarilor să coboare din soare şi să rămână printre noi când paşii i-au adus pe meleagurile noastre pe maeştrii Gheorghe Popescu Judeţ şi Dumitru Jumătate. Culegători de folclor, veniseră să vadă căluşarii de
