Autorităţile braşovene au anunţat ieri că Festivalul “Cerbul de Aur” va avea loc în luna august. Conducerea Spitalului Olteniţa a anunţat că va angaja zece medici specialişti. Circulaţia rutieră pe drumul judeţean 712A, în punctul ”La Moara”, a fost blocată ieri. Primăria Timişoara va monta panouri pentru reducerea zgomotului pe principalele bulevarde din oraş. ALBA. Cea de-a doua ediţie a Târgului de Joburi „Lucrează în Alba” va avea loc pe 20 martie, la Alba Iulia.
ARAD . La Complexul Muzeal Arad poate fi vizionată expoziţia „Lemnul - natură, istorie, artă, stil“. Intrarea este gratuită, iar expoziţia este deschisă între orele 9.00-18.00.
ARGEŞ . Acţiunea de verificare a dosarelor de examinare pentru eliberarea permiselor de conducere la Serviciul Permise de Conducere Argeş a început, ieri, în prezenţa unor reprezentanţi ai Poliţiei Române.
BACĂU . Numărul atelierelor de croitorie din Bacău s-a redus drastic în ultimii ani, deoarece oamenii preferă să cumpere îmbrăcăminte din magazine, unde plătesc cam aceleaşi preţuri. În oraş mai funcţionează doar patru astfel de mici ateliere.
BIHOR. Municipalitatea intenţionează să transforme în parcuri fostele cimitire Olosig şi Seleuşului. Terenurile vizate sunt în posesia Episcopiei Greco-Catolice şi au fost concesionate pentru 20 de ani.
BISTRIŢA-NĂSĂUD . Statisticile prezentate ieri de Inspectoratul Teritorial de Muncă arată că, în luna februarie, în judeţ au fost concediaţi 1.810 de bistriţeni şi angajaţi doar o mie.
BOTOŞANI. Primăria municipiului Botoşani va elimina în acest an spaţiile verzi din centrul oraşului pentru a amenaja peste 1.000 de locuri de parcare.
BRAŞOV. Festivalul “Cerbul de Aur” va avea loc în luna august, iar Primăria Braşov va sponsoriza evenimentul cu 300.000 de lei.
BRĂIL