Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce asteapta jucatorii din auto de la programul "Rabla"

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 11 martie 2009 ·

20 de marci de volum care detin peste 90% din piata auto locala isi impart prima etapa a programului "Rabla", care a inceput saptamana aceasta si care are ca tinta casarea a 20.000 de autoturisme Nicio marca premium nu este prezenta spre deosebire de anul trecut cand segmentul a fost reprezentat de Audi.

Marcile Dacia, Renault-Nissan, Hyundai, Opel si Chevrolet au primit cele mai mari cote in prima etapa a programului de stimulare a innoirii parcului auto, respectiv 1.731 unitati fiecare, potrivit datelor Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM). De asemenea, Ford si Skoda au primit un numar aproape la fel de mare de locuri in cadrul "Rabla", 1.632 unitati pentru prima marca, respectiv 1.625 de autoturisme. Un numar de 1.578 de unitati au fost alocate Volkswagen, Peugeot a primit 1.566 unitati, Fiat a obtinut 1.410 locuri, iar Suzuki 1.262 unitati.

Cele mai putine unitati au fost alocate marcilor Honda si Lada - doua masini fiecare.

Potrivit ministrului mediului, este posibil ca incepand cu faza a doua a programului prima de casare sa fie majorata.

Programul "Rabla" se desfasoara in trei etape, prima incheindu-se in 29 mai, suma alocata fiind de 3.800 de lei cu 800 de lei mai mult fata de anul trecut. Luand in calcul devalorizarea monedei nationale si faptul ca toate masinile se vand in euro, prima de casare s-a majorat cu numai 100 de euro fata de 2008.

"In iunie vom trage linie la programul 'Rabla' si vom evalua rezultatele. Daca vom avea o situatie in care din 20.000 de masini nu s-au vandut decat 5.000, vom putea chiar sa restructuram bugetul si sa crestem valoarea acordata. Ar putea fi o problema ca din cauza crizei aceste masini sa nu poata fi vandute", a spus Nicolae Nemirschi, ministrul mediului. Nemirschi a adaugat ca in functie de rezultatele din cadrul programului importatorilor sau dealerilor care au subscris,

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum s-a produs atentatul cu bombă în care a fost ucis Ioan Crișan, omul de afaceri de la Arad. Detalii din ancheta procurorilor

Libertatea acum o ora
Omul de afaceri Ioan Crişan a murit în mai 2021 după explozia unui dispozitiv improvizat, pus în mişcare de un mecanism folosit ca detonator, controlat prin telefonul mobil, a anunțat Parchetul General joi, 24 octombrie.

Kamala Harris afirmă că îl crede pe Donald Trump că este un fascist: „Este un pericol pentru securitatea Americii”

Mediafax acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a afirmat despre Donald Trump că îl crede un fascist. Democrata a declarat că fostul preşedinte american este un pericol pentru securitatea Americii.

Managerul de la Spitalul CF 2 din Capitală, ACORD cu procurorii. Acesta a recunoscut că a luat mită de peste 140 de ori

Gandul acum 26 minute
Șerban Bucur, managerul Spitalul CF 2 din București a semnat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției. Reamintim că acesta era acuzat de infracțiunii de luare de mită în formă continuată în 146 de acte materiale, potrivit unui comunic

Un poliţist de 23 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3 / Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă

News.ro acum 36 minute
Un poliţist de 23 de ani a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Sectorul 3. Serviciul Omoruri şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au demarat o anchetă penmtru a stabili detaliile

Percheziții în Buzău și Sibiu. Mașini de lux vândute cu acte false! (VIDEO)

Ziua Constanta acum 49 minute
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 24 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, din cadrul Insp

Bărbat din Timiş, găsit decedat în grădina locuinţei sale

Press Alert acum 43 minute
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost găsit fără suflare în grădinţa locuinţei sale din Curtea, judeţul Timiş. Se pare că acesta s-a sinucis prin spânzurare. „La data de 24 octombrie a.c., în jurul orei 08:58, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală

Ron Ely, starul serialului Tarzan, a murit. Actorul avea 86 de ani

Mediafax acum 50 minute
„Lumea a pierdut unul dintre cei mai mari oameni pe care i-a cunoscut vreodată - iar eu mi-am pierdut tatăl”, a declarat fiica actorului, Kirsten Casale Ely, într-o postare pe Instagram. Vezi această postare pe Instagram

Lasconi: Cred că anul viitor se va încheia războiul din Ucraina / Dacă aş fi preşedintele Ucrainei, nu aş ceda teritorii / România va avea un rol mult mai important pentru că până acum a avut un preşedinte leneş

News.ro acum o ora
Preşedintele USR, Elena Lasconi, a afirmat că ea crede că anul viitor se va încheia războiul din Ucraina şi a precizat că modul în care se va întâmpla acest lucru va fi decizia poporului ucrainean. Ea a adăugat că, dacă ar fi preşedintele Ucrainei,

Turcia loveşte obiective din Siria şi Irak după atacul de lângă Ankara

G4Media acum 2 ore
Turcia a lansat miercuri noaptea lovituri aeriene împotriva unor obiective din nordul Siriei şi al Irakului, după ce patru oameni au fost ucişi şi 14 răniţi într-un atac asupra sediului de lângă Ankara al unei companii aerospaţiale turce, transmite

Campania pentru alegerile prezidențiale din România începe vineri / 14 candidaţi s-au înscris în cursă, dintre care 4 independenți

G4Media acum 3 ore
Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din acest an începe vineri, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23 noiembrie, la ora 7,00, transmite Agerpres. Alegerile prezidenţiale sunt programate, în acest an, pe 24 noiemb

Vremea

București
acum

14°
joi

11°/17°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/19°
dum.

9°/19°
Iasi
acum

joi

8°/15°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/18°
dum.

7°/18°
Constanta
acum

14°
joi

12°/15°
vin.

11°/15°
sâm.

12°/15°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/16°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

9°/19°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/21°