Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMEMORARE / Cinci ani de la atentatele de la Madrid

Publicat in Jurnalul, joi 12 martie 2009 ·

În Spania au continuat miercuri manifestările de comemorare a victimelor atentatelor de la 11 martie din Madrid, asociaţiile victimelor terorismului refăcând traseul trenurilor care au fost acum cinci ani ţinta atacurilor. Printre morţii de atunci au fost şi 16 români.

Zece explozii puternice zguduiau, în 2004, patru trenuri din suburbiile capitalei spaniole, trasformând o zi obişnuită într-una dintre cele mai sângeroase din istoria Spaniei. 192 de oameni şi-au pierdut atunci viaţa şi aproape 2.000 au fost răniţi, între ei fiind 16 români morţi şi 200 de răniţi. La Ambasada României din Madrid a fost dezvelită pe 11 martie o placă comemorativă dedicată românilor care şi-au pierdut viaţa în exploziile bombelor din Santa Eugenia, Atocha şi El Pozo.

Comisia Europeană, printr-o declaraţie a comisarului pentru justiţie, libertate şi securitate, Jacques Barrot, şi-a exprimat miercuri solidaritatea cu familiile tuturor victimelor atacurilor teroriste, cu ocazia marcării pentru al cincilea an consecutiv a Zilei europene pentru victimele terorismului. Este evident că niciodată nu va exista o compensaţie pe măsură pentru familiile victimelor terorismului, a spus Michele Cercone, purtător de cuvânt al executivului comunitar, care a citit, în conferinţa de presă cotidiană a CE, mesajul comisarului Jacques Barrot. Totuşi, Comisia încearcă să sprijine familiile victimelor, printre altele prin asistenţa pentru proiecte de finanţare destinate îmbunătăţirii vieţii acestor familii.

În Spania au continuat miercuri manifestările de comemorare a victimelor atentatelor de la 11 martie din Madrid, asociaţiile victimelor terorismului refăcând traseul trenurilor care au fost acum cinci ani ţinta atacurilor. Printre morţii de atunci au fost şi 16 români.

Zece explozii puternice zguduiau, în 2004, patru trenuri din suburbiile capitalei sp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul lui Ianis Hagi, ușurat după Rangers - Celtic 3-0: „Asta este misiunea mea”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Philippe Clement, 50 de ani, antrenorul lui Rangers, a comentat victoria din episodul de astăzi al Old Firm, , câștigat de Ianis Hagi și colegii lui cu 3-0. Nicolas Raskin:

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

HotNews acum o ora
După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde, conform News.ro, care citează AFP.

Departamentul de Securitate Internă al SUA avertizase cu o lună înainte despre riscul de folosire a vehiculelor pentru atentate

Ziare.com acum 56 minute
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) din SUA a avertizat luna trecută forţele de ordine că există o ameninţare de violenţă în timpul sărbătorilor de iarnă din partea unor indivizi solitari care s-ar putea folosi inclusiv de vehicule pentru

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 4 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

UPDATE - FBI confirmă: Atacatorul din New Orleans a acţionat singur şi nu există „nicio legătură concretă” cu explozia din Las Vegas / Filmul evenimentului / Ce a povestit un vecin

News.ro acum 3 ore
Oficialii FBI au făcut joi declaraţii de presă în care au furnizat cele mai recente detalii cu privire la ancheta în cazul atacului terorist din New Orleans, confirmând ceea ce presa americană dăduse anterior pe surse: suspectul a fost un lup singur

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

HotNews acum o ora
Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației locale Turnul Sfatului, ca

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

Cătălin Predoiu vrea să schimbe vârsta de pensionare a polițiștilor: „Sunt legi prost gândite, o invitație la pensie”

HotNews acum 2 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat, joi seară, la Digi 24, că din cauza unei legi „prost gândite și prost adoptate”, MAI a pierdut în ultimii 15 ani 35.000 de polițiști cu experiență: „A fost o invitație la pensie”. „De pe 2 ianuarie

Vești proaste pentru Musk: primul declin al livrărilor anuale de mașini Tesla

Wall-Street.ro acum 6 ore
Livrările anuale ale Tesla au scăzut pentru prima dată în 2024, chiar dacă producătorul american de vehicule electrice (EV) a livrat un număr-record de unităţi în trimestrul patru, transmite Reuters. În predeschiderea şedinţei Bursei de la New York,

Vremea

București
acum

joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
Iasi
acum

joi

3°/11°
vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
Constanta
acum

joi

2°/11°
vin.

3°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-3°
joi

-3°/5°
vin.

-2°/5°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
Timisoara
acum

joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°