Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazare, model pentru juniori

Publicat in Ziua Constanta, joi 12 martie 2009 ·

Nonconformismul, pragmatismul şi faptul că a reuşit în viaţă constituie principalele motive pentru care tinerii social-democraţi îl apreciază

Pentru orice formaţiune politică, organizaţia de tineret reprezintă sau ar trebui să reprezinte pepiniera de unde să-şi aleagă o parte dintre candidaţii la alegerile locale, parlamentare şi europarlamentare. Juniorii social-democraţi tomitani ar putea fi urmaşii de mâine ai preşedintelui PSD, Radu Mazăre, cu atât mai mult cu cât mulţi îl apreciază, dar şi încearcă să-l copieze.

Apartenenţa la o filială de tineret a unui partid ar presupune ca membrii acelei organizaţii să fie interesaţi, să se implice în acţiunile politice şi, în funcţie de preferinţe, să-şi urmeze modelele. Însă, realitatea a confirmat că înregimentarea tinerilor într-un partid urmăreşte, în fapt, asigurarea unei oportunităţi de a promova profesional. Altfel spus, carnetul de partid reprezintă pentru juniori o rampă de lansare, care, la drept vorbind, nu ţine cont întotdeauna de pregătirea profesională. Printre organizaţiile de tineret judeţene cele mai numeroase se numără cea a PSD Constanţa. O mulţime de angajaţi din Primărie, Consiliul Judeţean şi nu numai au îngroşat rândurile organizaţiei de juniori a PSD şi s-au dedicat trup şi suflet partidului. Ei se fac văzuţi la diverse competiţii sportive, la petreceri, în campaniile electorale şi... cam atât. Motivul acestei limitări ar putea fi mentalitatea eronată conform căreia, dacă arăţi bine, faci ochi dulci cui trebuie sau te alături celor ce au trecere în faţa conducerii, seniorii te remarcă şi te-ar putea promova.

„Deţine cheia succesului"

Care sunt modele după care se ghidează în plan politic am încercat să aflăm de la câţiva juniori ce au reuşit, într-un fel sau altul, să se afirme. Deşi a venit în PSD direct ca membru al organizaţiei de seniori,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 7 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 9 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 11 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 10 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 8 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°