Conform ofiţerului de presă al FRF, Paul Zaharia, fostul jucător Valeriu Răchită a fost numit în funcţia de antrenor principal al selecţionatei B a României, urmând să debuteze pe 1 aprilie în partida cu echipa similară a Portugaliei. „Răchită este antrenorul reprezentativei B, nu selecţioner, aşa cum este Victor Piţurcă. Detaliile numirii lui Răchită şi programul vor fi prezentate în cursul acestei săptămâni“, a spus Zaharia pentru NewsIn.
La rândul său, Valeriu Răchită a confirmat informaţia şi afirmă că obiectivul său este să promoveze cât mai mulţi jucători la prima reprezentativă. „Domnul Piţurcă m-a recomandat pentru a prelua acest post, iar eu îmi doresc ca tot mai mulţi jucători din naţionala B să ajungă la cea mare“, a spus noul antrenor al reprezentativei B a României. Valeriu Răchită a fost demis de la FC Ploieşti la începutul acestui an, iar în prezent este liber de contract. Acesta a reuşit să promoveze formaţia prahoveană în Liga a II-a în urmă cu jumătate de an şi a terminat turul pe locul trei. În prezent, el ocupă funcţia de consilier pe probleme sportive al primarului din Ploieşti. Conform ofiţerului de presă al FRF, Paul Zaharia, fostul jucător Valeriu Răchită a fost numit în funcţia de antrenor principal al selecţionatei B a României, urmând să debuteze pe 1 aprilie în partida cu echipa similară a Portugaliei. „Răchită este antrenorul reprezentativei B, nu selecţioner, aşa cum este Victor Piţurcă. Detaliile numirii lui Răchită şi programul vor fi prezentate în cursul acestei săptămâni“, a spus Zaharia pentru NewsIn.
La rândul său, Valeriu Răchită a confirmat informaţia şi afirmă că obiectivul său este să promoveze cât mai mulţi jucători la prima reprezentativă. „Domnul Piţurcă m-a recomandat pentru a prelua acest post, iar eu îmi doresc ca tot mai mulţi jucători din naţionala B să ajungă la cea mare“, a spus noul antrenor al reprezentati