Generaţia intelectualilor dintre războaie, al căror strălucitor început de carieră a fost curmat de închisoarea şi de persecuţiile venite odată cu noul regim impus cu forţa armelor, în 1944, şi-a continuat cumva parcursul firesc prin cei cîţiva reprezentanţi care s-au putut salva în Occident. Unul dintre membrii marcanţi ai exilului românesc de după război, profesorul Alexandru Ciorănescu, a ajuns în Canare la sfîrşitul anilor ’40, la Universitatea din Tenerife, unde a ilustrat Catedra de Literatură franceză şi comparată. Aici şi-a trăit anii cei mai activi şi mai rodnici ai unei cariere extraordinare, care cuprinde publicaţii devenite clasice pe plan european, în domenii precum literatura comparată, filologia romanică, istoria şi literatura română, literaturile franceză, italiană şi spaniolă, ca şi o literatură proprie, publicată în română, franceză şi spaniolă, adică două volume de versuri, o piesă istorică, două romane şi un volum de nuvele, ca să nu mai vorbim de traducerile sale: din franceză în română, din italiană în franceză (Divina Commedia, reeditată acum cîţiva ani), din română în spaniolă etc. O parte însemnată a activităţii sale s-a îndreptat spre istoria şi cultura insulelor care l-au primit şi găzduit, oferindu-i o patrie temporară în locul celei rămase dincolo de Cortina de fier: bibliografia cercetărilor sale privind Canarele este probabil cel mai voluminos, dacă nu şi cel mai substanţial capitol al vastei sale bibliografii, pe care una dintre ultimele sale eleve, dna Voicu-Brey, a cercetat-o într-o teză de doctorat, începută încă din vremea cînd profesorul Ciorănescu trăia şi-i putea oferi exegetei preţioasele sale îndrumări. Don Alejandro Cu ocazia prezentării substanţialei sale teze despre activitatea de comparatist a profesorului Ciorănescu (Alejandro Ciorănescu: biografia intelectual de un comparatista, Instituto de Estudios Canarios, 5