Nortel, una dintre cele mai mari companii din domeniul infrastructurii si echipamentului IT&C, este in discutii pentru a fi vanduta pe divizii, dupa ce a declarat faliment la inceputul anului.
Reprezentantii companiei evalueaza oferte de la potentiali cumparatori, care sunt interesati in achizitionarea diviziilor de echipamente wireless si de echipament de telecomunicatii pentru birouri, scrie The Globe and Mail.
Impreuna, aceste doua segmente de business au inregistrat venituri de 6,7 miliarde de dolari anul trecut, mai mult de jumatate din totalul companiei.
Desi directorii Nortel credeau ca protectia sub legea falimentului le va oferi oportunitatea de a negocia pentru finantare si de a reconstrui compania, adancirea crizei economice mondiale a redus dramatic sperantele de a mentine firma intreaga, scrie ziarul canadian.
Purtatorul de cuvant al Nortel, Mahammed Nakhooda, a refuzat sa comenteze informatiile.
"Am anuntat, in trecut, faptul ca vom face un plan si ca il vom prezenta in instanta in momentul in care va fi definitivat. In acest moment, suntem in primele stagii ale stabilirii acestui plan, dar progresam. Evident, timpul este esential pentru noi si ne miscam pe cat de repede putem", a spus Nakhooda.
Potrivit analistilor, eventualii cumparatori ai diverselor divizii Nortel vor fi firme straine. Wall Street Journal a citat mai multe surse din interiorul companiei, care au declarat ca lista licitantilor include grupul Avaya, ce are in spate un fond de investitii, dar si concurentul principal al Nortel, Siemens Enterprise Communications.
De asemenea, liderul mondial in infrastructura pentru retele informatice, Cisco, a adresat intrebari conducerii Nortel cu privire la acest segment al companiei, dar nu a propus o suma pentru achizitie.
Nortel a fost infiintata in anu