Numai o întrebare îl desparte pe Jamal Malik de cele 20 de milioane de rupii pe care le poate câştiga.

Cum a reuşit?

A) A trişat. B) E norocos. C) E un geniu. D) Îi este destinat”.

Aşa este introdusă aventura adolescentului indian a cărui poveste cinematografică a fost vedeta de anul acesta a Oscarurilor. „Vagabondul milionar” a cucerit, vă rea mintesc, 8 statuete - inclusiv pentru cel mai bun film şi pentru regie.

Cum a reuşit să câştige 8 statuete?

A) A trişat. B) A avut noroc. C) E genial. D) I-a fost destinat.

Dacă ne-am afla pe scaunul de la „Vrei să fii miliardar?”, aşa cum s-a aflat Jamal Malik (Dev Patel, la primul rol pe marele ecran) pe tot parcursul filmului, poate am elimina din start prima variantă. Ca şi în cazul lui Malik însuşi, şi în cazul filmului, răspunsul corect e cel mai probabil o combinaţie a celorlalte trei variante. Spre deosebire de noi, poliţia indiană e convinsă însă că A) e răspunsul final, aşa că tânărul e snopit în bătaie pentru a divulga înşelăciunea. De aceea Malik sfârşeşte prin a-şi depăna povestea vieţii, pentru că pe parcursul ei „a achiziţionat”, de fapt, răspunsurile la întrebările care „i-au picat” în seara concursului. Ca atare, filmul e un du-te-vino între platoul TV, secţia de poliţie şi trecutul său, începând cu momentul în care rămâne orfan.

Deznodământul rezolvă, euforic, şi concursul, şi inevitabila poveste de dragoste, făcând din Malik eroul de melodramă perfect. Regizorul britanic Danny Boyle, care ne conducea acum 13 ani în adâncimile „celui mai nenorocit WC din Scoţia” (delirantul „Trainspotting”) şi ne speria cu zombies apocaliptici acum şapte ani (elaboratul „28 Days Later”) recurge anul acesta la o istorie înduioşătoare, plină de stereotipuri şi totuşi îndrăzneaţă şi fermecătoare. Un ecou de Dickens din scenariu, o tuşă vagă de „Oraş