Aşa se numeşte expoziţia deschisă de familia Ilfoveanu la Galeria Artmark din Bucureşti. Este un titlu bine găsit de către organizatori pentru această „ieşire în public“ a celor patru plasticieni. În ambianţa elegantei galerii, povestea capătă farmec şi leagă patru destine aflate pe drumuri separate. În acest context, înţelegem mai bine ceea ce încercăm să definim uneori prin acel aer comun despre care vorbim atunci cînd recunoaştem o ambianţă spirituală asemănătoare. Este vorba de unteritoriu în care se propagă anume unde şi un tip de abordare supusă mai mult instinctului decît conştientizării, de un sens comun tradus prin armonie, prin legături mult mai adînci decît cele pe care sîntem obişnuiţi să le percepem din exterior. Tot ceea ce am spus pînă acum mă obligă să vorbesc despre familia Ilfoveanu ca despre o „familie de artişti“, nu doar în sensul ocupaţiei, ci şi în cel al esenţei creaţiei lor. Cunoaştem şi alte cazuri asemănătoare în istoria artelor şi nu cred că este important să găsim justificări. Ne aflăm de mai mulţi ani în faţa unui fenomen care a evoluat în timp şi la a cărui manifestare publică asistăm acum. Mama, tatăl şi cei doi băieţi şi-au construit, de-a lungul timpului, propriul drum, într-o ambianţă spirituală comună, pornind de multe ori de la aceleaşi lecturi sau călătorii. - un univers în care linia rămîne „vioara întîi“ Sorin Ilfoveanu se află în fruntea acestui „clan artistic“ ca un adevărat „pater familiae“. El este unul dintre cei mai bine cotaţi artişti români contemporani, înţelegînd încă din anii tinereţii necesitatea efortului de a sublima, de a descifra din realitatea stufoasă esenţa vieţii. În opera lui, fie în desene sau în pictură, el dezvoltă un alfabet generic, o viziune ce dezbracă personajele acestei lumi de particularităţile exterioare, readucîndu-le mai aproape de esenţa realităţii lor. Poveştile lui se înlănţuie ca ima