Biologia reprezintă, alături de informatică şi astrofizică, una dintre speranţele omenirii legate de transformarea societăţii prin intermediul cunoaşterii. Ştiinţa este prin definiţie obiectivă, iar societatea umană, mai ales în contextul unui prezumtiv succes al globalizării, are nevoie acută de obiectivizare. Aceasta nu înseamnă neutralizarea energiilor pozitive generate de gradienţii tradiţiilor, ci o balansare a relativismului artificial, generat şi livrat societăţii de către politică şi religie.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, biologia trecea printr-un moment în care resimţea lipsa unui cadru solid, obiectiv, care să confere sens descoperirilor din diferitele sale subdomenii. Iar cel mai greu de explicat era relaţia strînsă dintre variabilitatea lumii vii şi diversitatea condiţiilor de mediu. Cum de sînt organismele atît de potrivite cu mediul lor de viaţă? Ce inteligenţă sau ce legi ale naturii asigură această potrivire? Implicarea divinităţii în rezolvarea acestei dileme oferă un răspuns imediat, dar facil, întrucît solicită un efort intelectual minim şi permite explicarea oricărei stranietăţi. Expediţia vasului HMS Beagle i-a permis lui Charles Robert Darwin să exploreze regiuni de coastă din America de Sud, unde descoperă fosile ale unor animale care nu mai fac parte din fauna Terrei. Apare următoarea dilemă: de ce dispar speciile? Teoria creaţionistă susţine că speciile au fost create de divinitate în număr fix, acum circa 6000 de ani, şi că toate speciile au supravieţuit potopului, întrucît Noe ar fi luat pe arca sa cîte o pereche din fiecare specie. Dar dacă toate vieţuitoarele au fost create de divinitate, acestea ar trebui să fie perfecte şi ca urmare nu este logic ca unele specii să dispară, iar altele să dăinuiască.

În acest context, descoperirea fosilelor conduce la ideea absurdă conform căreia unele specii ar fi fost pedep