Nu mi-a placut scoala. Amestec de manipulare si nepotism, sistemul de educatie m-a deceptionat inainte de a-i intelege pe deplin logica de functionare. La 14 ani, abandonasem competitia cu cei mai buni elevi din clasa, dedicandu-ma unui proiect personal de formare. Pentru a putea citi si invata liber, eram capabil de orice compromis. Lasasem in sarcina maica-mii motivarea absentelor si rezolvarea corigentelor. Regret ca am intrat in joc, participand la olimpiada nationala de filosofie. Daca am terminat facultatea cu o medie peste 9, a fost numai pentru a-mi dovedi ca pot sa-i duc de nas pe profesori. Cat timp am stat in biblioteca si am studiat, aveam probleme chiar sa intru in examene. Frecventa la cursuri mi-a asigurat notele mari si bursa. Ar fi trebuit totusi sa abandonez facultatea inca din primul an. Dupa ce am citit ca prostul presocratici, Platon si Aristotel, profesorul meu a constatat ca nu ma cunoaste si, in ciuda lecturilor mele, mi-a dat un biet de 7. Numai lasitatea si frica m-au facut sa-mi doresc o diploma. Asta patesti daca vrei sa inveti cu adevarat.
Pe de alta parte, am avut intotdeauna o parere buna despre cercetatori, despre oamenii care si-au asumat cautarea adevarului, indiferent de domeniu. Dupa parerea mea, exista doua categorii de oameni: cei care traiesc in orizontul adevarului si al creatiei si cei pentru care studiile sunt doar o legitimare a propriei lor puteri. Cand port o discutie cu cineva imi dau seama imediat daca individul vrea sa clarifice un subiect, sa aduca si sa asculte argumente sau, dimpotriva, vrea doar sa ma domine, sa traga spuza pe turta lui. Cei mai multi oameni fac parte din a doua categorie. Il admir insa si il ascult cu placere, sunt in stare sa frecventez cursurile celui care cauta adevarul.
Cu doctoratele, lucrurile stau la fel. Numai o infima parte dintre cei care au in mapa diploma de doctor
