Delta Distribution, cel mai mare distribuitor de placi ceramice (gresie si faianta) de pe piata, cu afaceri anuale de 40 mil. euro, isi va reorganiza businessul in urmatorii trei ani, in urma intrarii in procedura de insolventa, prin renuntarea la produsele din gama economic si la distributia catre alte magazine.
Compania a intrat la sfarsitul lunii ianuarie in procedura de insolventa, in urma unui proces intentat de producatorul austriac de placi ceramice Lasselsberger, care solicita plata unor datorii de circa peste 10 mil. euro. Deschiderea procedurii de insolventa se poate face in momentul in care o datorie mai mare de 10.000 de lei este intarziata mai mult de trei luni.
"Sentinta a fost repusa pe rol in ianuarie, dupa ce noi am respins-o in octombrie. In momentul in care Lasselsberger a inaintat cererea de insolventa, situatia din piata era foarte optimista si eram convins ca avem toate sansele sa castigam. Insa, in contextul in care criza s-a adancit, noi am gandit un plan de reorganizare a firmei, si stand de vorba cu administratorii judiciari, mi-am dat seama ca insolventa este o metoda de a proteja o firma, tocmai in conditii de criza", spune Dragos Bonea, presedintele si actionarul majoritar al Delta Distribution.
Compania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de circa 150 mil. lei (40 mil. euro), in stagnare fata de anul 2007 si estimeaza pentru anul acesta o scadere cu circa 30% a businessului, pana la 105 mil. lei, pe fondul restructurarii activitatii.
"Cifra de afaceri se va reduce anul acesta cu 30% pentru ca vom renunta la segmentul economic, care are cele mai mari vanzari, in schimb va creste marja operationala prin concentrarea pe produse din categoruia mediu si lux", explica Bonea. De altfel, compania a lansat si un brand propriu de placi ceramice, denumit Decogres, care va fi distribuit in retelele de bricola